Atmosfera era un apăsătoare în timpul de așteptare ce s-a scurs cu încetinitorul până la sosirea lui Liviu Dragnea la sediul PSD Botoșani. Zâmbete crispate, strângeri de mâini forțate și un duel tacit între cele două tabere despărțite de o linie invizibilă. Cea a lui Ovidiu Portariuc și cea a Doinei Federovici.
După mai bine de două ore de discuții cu ușile închise, situația s-a calmat, umerii s-au relaxat iar competiția politică a fost amânată până la căderea frunzelor.
”Asta a fost solicitarea noastră cu Andrei Dolineaschi, i-am solicitat să-și continue mandatul în fruntea Organizației Județene, ne păstrăm linia care am avut-o și până acum, rezultatele pe care le-am avut au confirmat că structura actuală, cu echipa de conducere în formula actuală și cu colegii care au fost alături, am obținut cele mai bune rezultate”, a declarat Ovidiu Portariuc, președintele executiv al PSD Botoșani.
Liderul social democrat a evitat să se lanseze în declarații privitoare la Conferința de Alegeri din toamnă și la o eventuală candidatură pentru funcția de președinte al PSD Botoșani.
”Este mult până atunci, voi vedea în timp, pentru a mă decide”, a mai spus Portariuc.
(G.E.)
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024