Primarul de Botoşani a declarat că deja este sătul de aceste răfuieli politice care par să nu-şi mai găsească finalitate, motiv pentru care va evita să mai comenteze ce spune unul sau altul.
„
Nu mai comentez bazaconiile astea. Ar trebui să fie conştienţi că există şi infracţiunea de denunţare calomnioasă. Probabil nu sunt conştienţi de acest lucru. Dar îi las în continuare să….nici nu vreau să comentez şi afirmaţiile”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
Mai mult, primarul i-a recomandat lui
Florin Ghiorghiţă o vizită la un medic de specialitate în cazul în care persistă în a vedea legătura dintre intrarea în locuinţa sa prin efracţie a unei persoane necunoscute şi mediul politic de la Botoşani. „
Da, în cazul acesta, poate o vizită pe la psiholog ar fi mai indicată, sincer vorbesc”, a adăugat
Ovidiu Portariuc.
Denunţarea calomnioasă este o infracţiune care constă într-o învinuire mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anumită persoană. Sancţiunea este mai severă pentru fapta care constă în producerea sau ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte.
(G.E.)
CITEŞTE:
Ghiorghiţă atacă dur: plângere penală făcută publică pe FB împotriva lui Portariuc şi Andrei
[[banner]]