Portariuc înăbușă afacerea florarilor și vrea răsaduri pe serele Primăriei

În cazul în care consilierii locali nu vor agrea ideea înființării unei societăți care să se ocupe de întreținerea spațiilor verzi, primarul de Botoșani a declarat că are în intenție externalizarea serviciului de gestionare a parcurilor și locurilor de joacă.

 

Ovidiu Portariuc susține însă că rămâne deocamdată la ideea societății a cărei angajați ar urma să se ocupe și de fostele sere ale municipalității. În acest fel nu ar mai fi nevoie de cumpărare de fire de flori de la operatori privați.
”Această societate ar urma să propună reînființarea serelor din municipiu, nu e firesc să cumpărăm anual flori de pe piață la prețuri de două, trei ori mai mari decât cele care le-am putea produce noi. Aproximativ toate municipalitățile din România practică această formulă cu economii considerabile care ne-ar permite plata salariaților”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Municipalitatea de la Botoșani ar avea și suprafața de teren care s-ar preta la sădirea florilor care apoi să înfrumusețeze orașul.
Terenul există la ieșirea spre Rediu, pe partea dreaptă avem acolo aproximativ 1 hectar la dispoziție. Acolo unde a fost ferma Cantinei de ajutor social”, a adăugat Ovidiu Portariuc.Inițiativa va fi supusă atenției Consiliului Local. (G.E.)
CITEȘTE:
 Primarul a revenit la birou cu o nemulțumire: Vrea să înființeze o societate

Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code