Prima şedinţă a Consiliului Local după cea de învestire va avea loc joi, iar unul dintre proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi vizează cabinetul primarului. Acestea urmează să sufere câteva modificări organizatorice.
Consilierii fostului edil şef şi-au încheiat activitatea, însă cel actual doreşte ca cei noi să fie încadraţi în mod diferit. Astfel, conform raportului de specialitate aferent proiectului, cabinetul primarului are patru posturi, numărul maxim prevăzut de lege, dintre care trei cu studii superioare şi un referent cu studii medii.
„Având în vedere intenţia de a coopta în acest compartiment specialişti cu pregătire superioară, în diverse domenii, solicităm aprobarea Consiliului Local pentru modificarea postului vacant de referent, studii medii, treapta I A în consilier studii superioare, grad I A”, se arată în
raportul de specialitate aferent proiectului.
CITEŞTE ŞI:
Edilul şef consiliat de o tânără de 23 de ani
De asemenea, se propune şi schimbarea denumirii posturilor din „inspector de specialitate” în „consilier”. Ovidiu Portariuc a cooptat până acum în cabinet două persoane,
Diana Iacob (foto stânga sus), preluată de la aparatul de specialitate al Consiliului Local şi
Andreea Federovici (foto dreapta sus), angajată din afara Primăriei, pentru relaţii cu mass-media. În discuţii a mai fost social-democrata Maria Paraschiv, preşedintele Sindicatului Judeţean al Pensionarilor.
CITEŞTE ŞI:
O PSD-istă în cărţi pentru pensionarul promis de Portariuc la propriul cabinet