Zilele următoare ar urma să fie făcut public numărul gratuit la care pot apela vârstnicii de la Botoșani dar și detaliile privitoare la softul pentru telefoane.
”
În următoarele zile vă anunț că va fi pus la dispoziție, deja a fost semnat contractul cu alocarea numărului și realizarea tuturor procedurilor, pentru un tel verde. Pentru cetățeni am gândit două modalități de comunicare, pentru cei care nu acces la tehnologia modernă, la smartphone-uri sau la mediul online, se vor adresa la acest tel verde, în special persoane mai în vârstă care au acces la un telefon fix sau la unul mobil simplu. La acest tel verde, o persoană va prelua toate apelurile, toate sesizările care vor fi notate într-un registru unic”, a declarat
primarul Ovidiu Portariuc.
Pentru fiecare sesizare, primarul spune că va fi deschisă o fișă ce va fi ulterior trimisă către departamentul care ar urma să o soluționeze. Va fi de asemenea monitorizat și timpul de reacție din partea funcționarilor municipalității.
Pentru celelalte categorii de cetățeni care sunt deja obișnuiți cu tehnologia modernă,
Primăria vine cu un alt tip de serviciu. Explică mai departe primarul:
”Estimarea noastră este undeva la 30-40.000 de botoșăneni care au acces la aceste modalități de comunicare, va fi achiziționat acel soft care va putea fi instalat pe orice tip de smartphone și va permite interacțiunea directă a cetățeanului cu serviciile de specialitate a Primăriei, cu sesizări privind diverse probleme de interes local”.
Aceste servicii ar urma să fie implementate cu costuri de aproximativ 30.000 de lei. Metoda funcționează deja la Oradea sau Timișoara iar
Ovidiu Portariuc a arătat că dacă această inițiativă ar fi fost acceptată și de consilierii locali și Botoșanii s-ar fi numărat printre orașele care… reinventează audiențele cu cetățenii.
(G.E.)
CITEȘTE:
Idee de la Primărie: Certificate pentru majorate, căsătorii și nașteri la pachet cu-n… copac