Astfel, societatea EcoProces urmează a se întâlni în dimineața zilei de luni pentru a adopta o hotărâre prin care, administrațiile publice locale să se angajeze să subvenționeze transportul gunoiului la noua rampă de la Stăuceni, atunci când va fi cazul.
Ovidiu Portariuc a declarat că a fost totuși dezamăgit de faptul că Florin Țurcanu nu și-a asumat răspunderea pentru situația dată.
”
Concluzia cred că ați văzut-o la dl Țurcanu, nu are nici o responsabilitate CJ, nu e nimeni vinovat de ce s-a ajuns în situația asta, ca de obicei. Rămâne să rezolvăm noi problemele unora și altora. Vom rămâne în continuare împreună cu juriștii și tehnicienii ca să găsim o soluție la această problemă din județ”, a declarat
Ovidiu Portariuc, primarul municipiului.
O ședință extraordinară de Consiliu Local a fost stabilită tot pentru luni când se va adopta o hotărâre prin care să se permită accesul operatorilor de salubritate pe rampa temporară de la Botoșani.
”Probabil o ședință EcoProces luni dimineață la prima oră, urmată de o ședință de CL la 12:00 așa cum am anunțat. Ce i-am rugat pe colegii de la CJ este să vorbească cu fiecare primar, sunt 45 de comune în situația asta, mai mult de jumătate din județ, trebuia anticipat un asemenea lucru cu cel puțin jumătate de an înainte”, a mai spus
Portariuc.
Ulterior, în decurs de o lună de zile, toate administrațiile publice locale vor adopta hotărâri de consiliu local prin care se angajează să subvenționeze realocarea deșeurilor.
(G.E.)
CITEȘTE:
Scandal la ședința cu gunoiul, Țurcanu s-a enervat și a plecat – FOTOGALERIE