Ovidiu Portariuc a declarat că va cere și ajutorul parlamentarilor care să se implice pentru binele botoșănenilor și a celui mai mare spital a județului care întâmpină probleme financiare.
”Am sesizat care sunt problemele și am avut o discuție cu directorul CJAS și mă voi implica și eu în această problemă pentru că dincolo de aspectele politice care au fost invocate, și care nu sunt reale, până la urmă suntem toți botoșăneni și faptul că nu reușesc cei de la Spitalul Județean în direcția care trebuie nu ne poate lăsa indiferenți. Nu putem să asistăm să îi vedem cum se scufundă”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
Primarul a mai spus că nu este de datoria sa să caute un vinovat pentru situația în care a ajuns unitatea medicală însă consideră că este de datoria sa, să pună umărul la demersurile pentru ca Spitalul Județean Mavromati să obțină o finanțare mai mare.
”Nu analizez care sunt cauzele. Voi face parte din delegația care va merge la Ministerul Sănătății, pentru că cred că voi avea un cuvânt de spus și în dialogul cu ministrul sănătății datorită faptului că suntem și colegi de partid și vrem să ajutăm din punctul acesta de vedere creșterea finanțării pentru Spitalul Județean chiar dacă nu este în direcția asta”, a mai spus
primarul.
Ovidiu Portariuc a apreciat și munca depusă de Viorel Iliuță la Spitalul Județean și a declarat că, în ciuda eforturile sale susținute, unitatea are nevoie de o ”minune”.
(G.E.)
CITEȘTE:
INEDIT la Botoșani: Iliuță vrea să deschidă în premieră secție de neurochirurgie