Funcţia de secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor care potrivit mai multor lideri din cadrul PDL Botoşani ar fi fost vizată de prefectul Cristian Roman a fost ocupată. Începând de vineri, prin decizie a primului-ministru Mihai Răzvan Ungureanu, postul respectiv este ocupat de Irina Alexe (foto stânga) cu caracter temporar.
Premierul a încetat totodată exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice de secretar general al MAI de către Alexandru Dumitrana. Anterior acestei date, Irina Alexe, chestor de poliţie, a fost şef al Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul din iulie 2010, după ce anterior a lucrat ca secretar de stat în minister (octombrie 2009 - iulie 2010), secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (iunie - octombrie 2009) şi secretar general adjunct al Ministerului Administraţiei şi Internelor (iulie 2006 - iunie 2009). Ea este născută în 1974, la Săveni. Ambele decizii au fost publicate în Monitorul Oficial 160 din 9 martie 2012, iar în documentul semnat de premier se arată că schimbarea a fost efectuată la propunerea ministerului, înaintată vineri, 9 martie. În aceste condiţii ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a împuternicit-o vineri pe Cristina Dobriţoiu să îndeplinească atribuţiile funcţiei de şef al Departamentului Relaţia cu Parlamentul, în locul Irinei Alexe.
CITEŞTE ŞI:
Surse: Prefectul pleacă secretar general la MAI - AFLĂ cine-i ia locul