După ce anul trecut s-a luat decizia desfiinţării posturilor de poliţie din mediul rural, în acest an, începând cu data de 1 septembrie 2012 aceste puncte de lucru vor fi reînfiinţate. În total vor fi un număr de 71 de puncte de lucru ale organelor de ordine care vor fiinţa în paralel cu cele 10 secţii rurale de poliţie din judeţ.
Aproximativ 210 de poliţişti vor fi încadraţi în cele 71 de posturi de poliţie acestea subordonându-se celor 10 secţii rurale în care îşi desfăşoară activitatea 23 de ofiţeri şi 97 de agenţi. Până la organizarea unui concurs care va avea loc cel mai probabil în luna septembrie, posturile de poliţie vor fi conduse de şefi împuterniciţi de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ). În acest sens, la nivelul instituţiei a fost constituită o comisie pentru stabilirea persoanelor competente care să preia aceste funcţii. „
La nivelul instituţiei am stabilit o comisie pe componenta resurselor umane, serviciul logistic şi serviciul de ordine publică ce a avut ca obiect de activitate evaluarea suportului logistic şi o selecţie riguroasă a personalului în sensul de a numi pe funcţii de şefi de post dintre colegii noştri şi de asemenea să stabilim pe ceilalţi colegi, mă refer la ajutorul de şef de post şi nu numai, pentru că ştim cu toţii că la Botoşani funcţionează şi cele zece secţii de poliţie şi aici e vorba de ofiţeri şi agenţi care au rămas pe componenta de mică criminalitate, secretariat şi pe siguranţă şi patrulare”, a declarat
Viorel Şerbănoiu, comisar şef în cadrul IPJ. Şeful Poliţiei a mai adăugat că la nivel judeţean instituţia nu întâmpină probleme la capitolele salarii sau cote pentru combustibilul aferent celor 66 de autoturisme din judeţul Botoşani.