Poliția răspunde la o serie de întrebări importante legate de starea de alertă.
Poliţia Română clarifică, printr-o serie de răspunsuri, noile reguli impuse populaţiei pe perioada stării de alertă.
Ce înseamnă ”cel mult trei persoane care nu locuiesc împreună” şi cum completăm declaraţia pe proprie răspundere atunci când plecăm/revenim în/din localitate, arată auto-bild.ro. Dar și cum procedăm dacă vrem să plecăm din localitate pentru mai multe zile.
Întrebarea 1: Ce înseamnă „cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună”? De exemplu, putem pleca, într-o drumeție, o familie de 5 persoane care locuiesc la aceeași adresă, împreună cu doi prieteni de familie care locuiesc, fiecare, la o alta adresă?
Răspunsul Poliţiei Române: Dacă drumeția nu presupune părăsirea localității/ a zonei metropolitane acest lucru este permis. În cazul în care deplasarea se face în afara localității/zonei metropolitane, va fi necesară completarea corespunzătoare a declarației pe propria răspundere, raportat la prevederile HG 394 din 18.05.2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Întrebarea nr. 2: Dacă părăsim localitatea/zona metropolitană, completăm declarația pe propria răspundere pentru drumul dus-întors (locul în care mergem – locul în care ne întoarcem)? Sau completăm o declarație la dus și o alta atunci când ne întoarcem acasă? Dacă da, ce bifăm, la întoarcere, pentru motivul deplasării?
Răspunsul Poliţiei Române: Este suficientă completarea unei singure declarații pe propria răspundere, cu precizarea traseului de deplasare dus-întors.
Întrebarea 3: Sunt valabile, în continuare, declarațiile pe propria răspundere completate olograf, pe o simplă foaie de hârtie de către cei care nu au acces la o imprimantă/xerox/smartphone?
Răspunsul Poliţiei Române: Declarația pe propria răspundere necesară pentru justificarea deplasării între localități și pentru părăsirea zonei metropolitane poate fi scrisă și de mână, cu respectarea elementelor din formularul tip dat publicității.
Întrebarea 4: Putem părăsi localitatea/zona metropolitană pentru o săptămână sau mai mult? Care este perioada maximă permisă?
Răspunsul Poliţiei Române: Nu este prevăzută o limită de timp în care trebuie efectuată deplasarea în afara localității/zonei metropolitane, atunci când există motive justificate, care trebuie bifate pe declarația pe propria răspundere.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024