Daria Ioana Bulzan cunoscută în rețelele sociale ca „Daria Jane”, pe numele ei vechi Darius Bulzan este una dintre cele mai cunoscute femei transgender din România.
Operațiile estetice au și de schimbare de sex au transformat-o acum într-o femeie după care mai toți bărbații întorc uimiți capul.
Daria Jane este originară din Botoșani, are 24 de ani și încă din copilărie a realizat că ceva este diferit în comportamentul ei. Nu se juca cu mașinuțe ca un băiețel normal, ci era mai mult atrasă de păpuși și adora să facă diferite activități specifice fetelor, scrie Gândul.ro.
„De la 3-4 ani am simțit că nu mă identific cu genul masculin. Din fericire, am avut o familie foarte deschisă și nu am avut probleme cu deschiderea acestui subiect. Am fost, în schimb, discriminată în școală, deoarece eram singura fată trans din liceu. Nu erau prea mulți profesori înțelegători, iar copiii nici atât”,
spune Daria Jane.
Ceva mai târziu, prin preajma vârstei pubertății a început să realizeze că este o femeie într-un corp de bărbat. Momentul dificil a fost atunci când a trebuit să discute cu părinții despre acest aspect și-a făcut totuși curaj iar familia sa a înțeles-o și chiar a susținut-o să își facă o schimbare de sex.
De la 17 ani a început tratamentul hormonal, iar când avea doar 18 ani, Daria a mers cu mama sa în Thailanda, unde a avut loc schimbarea de sex pentru că medicii de acolo sunt specializați în astfel de operații.
Pentru schimbarea de sex din Thailanda a mers la doi psihiatri, pentru a primi aprobări.
„Mi s-a prescris tratament de substituţie hormonală. Mai apoi am făcut operaţii de feminizare. Apoi schimbarea de sex în Thailanda, iar pentru aceasta am obţinut încă 2 aprobări de la 2 psihiatri diferiţi care atestau că acea operaţie reprezintă o nevoie medicală”,
povestește Daria Jane.
Acest tip de operație este una destul de costisitoare, ajungând chiar și la 60.000 de euro.
„Am început tranziția socială la 17 ani, urmând să o încep pe cea medicală la 18. Ea a inclus mai multe operații faciale, vaginoplastie și augumentarea sânilor, dar și terapie de substituție cu hormoni”, a declarat Daria, potrivit bzi.ro
Tânăra consideră că românii ar trebui să conștientizeze că a fi transgender nu este deloc o alegere, ci o problemă medicală cât se poate de serioasă. Disforia de gen apare atunci când o persoană simte cu tărie că identitatea de gen atribuită la naștere nu corespunde cu sexul cu care se identifică.
„A fi transgender este un diagnostic medical. Astfel de lucruri nu sunt niște mofturi, nimeni nu alege să fie trans, așa cum nimeni nu alege să se nască brunet sau blond sau cu ochii albaștri. Să întrebi un om cu disforie de gen de ce a ales să fie trans este ca și cum ai întreba un om diabetic de ce a ales să aibă diabet, nimeni nu alege așa ceva. A fi trans este un handicap.Studiile făcute pe femei transgender decedate, femei care s-au născut într-un corp de băiat, dar cu creier de fată, au arătat că femeile analizate aveau structura creierului de tip feminină. Eu m-am născut într-un corp de băiat, dar gândesc ca o femeie”,
a spus Daria.
Dacă în trecut disforia de gen era considerată o afecțiune mintală, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a reconsiderat această decizie, și astfel, din 2019 persoanele transgender nu mai sunt considerate ca având tulburări mintale.
Un diagnostic de disforie de gen se poate pune pe baza evaluării sănătății comportamentale- un specialist în domeniul sănătății te va evalua pentru a confirma incongruența identității tale de gen și a sexului atribuit la naștere, istoricul și dezvoltarea sentimentelor disforice de gen, impactul stigmatizării atașat neconformității de gen asupra sănătății mintale și sprijinul pe care îl ai din partea familiei, prietenilor și colegilor;
Dacă ai disforie de gen, solicită ajutorul unui medic care are expertiză în îngrijirea persoanelor transgender. Tratamentul poate ajuta persoanele care au disforie de gen să-și exploreze identitatea de gen și să-și găsească rolul de gen care se simte confortabil pentru ei, ușurându-le suferința. Totuși, tratamentul trebuie individualizat, pentru că ceea ce ar putea ajuta o persoană, nu poate funcționa și pentru alta. Procesul ar putea implica sau nu o modificare a expresiei de gen sau modificări ale corpului. Opțiunile de tratament pot include schimbări în expresia și rolul de gen, terapia hormonală, intervenția chirurgicală și terapia comportamentală.
Modificări în exprimarea și rolul de gen– ar putea presupune să trăiești parțial sau în întregime într-un alt rol de gen care să fie în concordanță cu identitatea ta de gen.
Acesta poate include:
• terapia hormonală de feminizare/masculinizare – administrarea de agenți endocrini exogeni pentru a induce schimbări feminizante sau masculinizante;
• chirurgia de feminizare/ masculinizare pentru schimbarea sânilor sau a pieptului, organele genitale externe, organele genitale interne, trăsăturile feței și conturarea corpului.
Unii oameni recurg la terapia hormonală. Alții ajung să apeleze la terapia hormonală pentru a minimiza caracteristicile sexuale secundare, cum ar fi sânii și părul facial. Tratamentele pentru disforia de gen trebuie să se bazează pe obiectivele tale, precum și pe o evaluare a riscurilor și beneficiilor consumului de medicamente, dar și pe prezența oricăror alte condiții și luarea în considerare a problemelor, aspectelor tale sociale și economice, potrivit doc.ro
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024