Un tânăr de 18 ani, din Dorohoi, care a trăit toată viaţa în grija statului, face performanţă în educaţie.
Are 10 pe linie, a participat la numeroase olimpiade şi se pregăteşte singur pentru a da examen la Medicină. Acesta munceşte pentru a intra cu bursă.
Narcis Valache are 18 ani şi este elev în clasa a XII a la Liceul ”Regina Maria” din municipiul Dorohoi, una dintre şcolile de top al judeţului Botoşani. Narcis este şi unul dintre cei mai buni elevi din Botoşani. A terminat clasa a XI-a cu 10 pe linie. Mai presus de acest rezultat, Narcis este văzut ca un model de ambiţie, un luptător cu suflet mare, aşa cum este descris de colegi.
Narcis nu a fost aşteptat niciodată acasă de mama sau de tata. A fost un copil şi mai apoi un adolescent care a trăit în sistemul de plasament, un copil al statului. Deşi a suferit atunci când îi era mai greu, mai ales la vârstele mici, Narcis nu s-a lăsat niciodată bătut. Din contră, a demonstrat că oricum se poate, dacă există voinţă. Tot ceea ce-şi doreşte este să ajungă medic, relatează Adevărul.
Nu s-a pregătit niciodată cu un profesor în particular şi munceşte pentru a intra cu bursă, la Medicină.
Narcis se află în plasament în locuinţele de tip familial din municipiul Dorohoi de 14 ani. Când era mic a suferit din cauza lipsei părinţilor. Mărturiseşte că i-a lipsit afecţiunea mamei, a tatălui. În timp, însă, a învăţat să se descurce şi fără acest tip de afecţiune, până când nu a mai tânjit. S-a împăcat cu ideea şi s-a concentrat pe învăţătură simţind că este singura sa şansă pentru a reuşi.
”Cel mai greu moment a fost lipsa afectivităţii părinţilor. A fost greu, mai ales când eram copil. Dar odată cu trecerea timpului, mai ales în anii de liceu am ajuns să nu mai tânjesc după afecţiunea maternă sau paternă. Este foarte important să fii motivat. Cu multă credinţă şi multă motivaţie depăşim orice greutate”,
spune Narcis.
Tânărul botoşănean spune că a avut norocul să ajungă într-un mediu în care a fost încurajat să studieze şi mai ales a fost alinat când îi era greu.
”Am 14 ani de când sunt aici în plasament. Am avut noroc de cadrul în care am crescut, fiindcă am fost susţinut. Când mi-a fost greu am fost ajutat, am fost lăsat şi încurajat să învăţ”,
spune el.
Narcis a avut mereu un vis. Îşi doreşte să ajungă medic. Să aline durerea şi să ajute oamenii. În plus, învăţătura i-a fost mereu cel mai bun prieten. Mărturiseşte că a fost mereu silitor la şcoală.
”De mic am fost conştiincios. Mi-a plăcut cartea. Totodată ştiam că dacă învăţ voi ajunge mai aproape de visul meu, acela de a fi medic”,
spune Narcis.
În anii de liceu a ajuns la performanţe la care mulţi elevi doar pot visa. Din clasa a IX-a a participat la numeroase olimpiade şi concursuri şcolare fiind unul dintre cei mai buni elevi ai liceului unde învaţă. A terminat clasa a XI-a cu 10 pe linie. Spune că nu a avut niciodată, ca obiectiv, media generală 10. Cât despre secretul reuşitei acesta mărturiseşte că este vorba în primul rând de seriozitate şi plăcerea de a învăţa, de a cunoaşte, de a afla.
”Pentru mine nu a fost un scop în sine să obţin 10 pe linie. Pur şi simplu am învăţat. Îmi place să studiez. Sincer, în momentul de faţă, pentru mine, foarte importante sunt obiectele de la admitere la Medicină. Îmi plac foarte mult biologia şi chimia”,
mărturiseşte Narcis.
Cei care se ocupă de copiii din cadrul Complexului de Apartamente din Dorohoi spun că pasiunea lui Narcis pentru anatomie este atât de mare încât a refuzat, atunci când a avut ocazia să aleagă, un laptop în favoarea unei cărţi importante de anatomie.
Narcis îşi doreşte să facă medicina şi apoi să aibă o familie, mai scrie sursa citată.
(Foto: Adevărul)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024