Unul dintre obiectivele care se pare că merită a fi vizitate este o bisericuță din lemn vopsită în albastru care se află în comuna botoșăneană Viișoara.
Povestea acestui locaș de cult a apărut pe pagina de Facebook „Cocotoni Hai-hui Ionuț Haidău” cu fotografii anexate.
Ridicată într-o poieniţă din mijlocul satului, pe malul pârâului Volovăţ, lăcaşul vopsit în culoarea cerului îşi înalţă demn silueta, deşi timpul a numărat aproximativ 300 de ani de existență. Potrivit tradiţiei locale, bisericuţa ar fi fost ridicată la 1725, odată cu înfiinţarea satului. O altă legendă a locului spune, de asemenea, că această ctitorie ar fi fost ridicată iniţial pe moşia Hudeştilor, de unde ar fi fost desfăcută şi adusă cu ajutorul carelor cu boi până la Viişoara.
Prima menţiune scrisă apare însă în „Dicţionarul Geografic al României“ din 1892, unde se menţionează că „nu se ştie de cine şi când a fost făcută“ această bisericuţă.
Biserica de lemn din satul Viişoara Mare a fost ridicată din bârne lipite cu lut şi acoperită cu şindrilă. Exteriorul este căptuşit cu scândură, pereţii de bârne sunt blăniţi cu scândură, atât în exterior, cât şi la interior, pentru o mai bună protecţie în timpul iernilor aprige. Practica blănirii pereţilor de bârne era des întâlnită în cazul acestor lăcaşuri din Moldova, în special în secolul al XIX-lea.
La interior, spaţiul este împărţit în altar, naos şi pronaos. Bisericuţa are şi un cafas minuscul, frumos decorat, element destul de rar întâlnit la bisericile de lemn.
De-a lungul timpului, bisericuţa a suferit mai multe intervenţii de refacere. Astfel, la 1801, construcţiei iniţiale i-a fost alipit un turn-clopotniţă din scândură. Apoi, în perioada 1890-1892, a fost reparată integral pe cheltuiala sătenilor, iar şindrila a fost înlocuită.
O altă reparaţie generală este consemnată în registrele parohiei în dreptul anului 1924, când şindrila de pe acoperiş a fost din nou înlocuită, iar pereţii au fost întăriţi cu furci de stejar. Lucrarea a fost făcută de doi lemnari din sat, Ilie Amarandei şi Zamfir Sava Horodincu, cei care nouă ani mai târziu, în 1935, au dublat bolta din interior cu scândură şi au blănit pereţii.
După această dată biserica a fost şi vopsită, atât la interior, cât şi la exterior, în această stare prezentându-se şi astăzi. De asemenea, în anul 1963, şindrila de pe acoperiş a fost înlocuită cu tablă zincată. Ultimele reparaţii au fost făcute după anul 2001, biserica fiind revopsită pe dinafară (2002), iar pridvorul întărit cu un stâlp de susţinere.
Lăcaşul serveşte astăzi comunităţii ca o capelă de cimitir, slujbele religioase fiind oficiate, de câţiva ani, în biserica nouă, de zid. Totuşi, o dată pe lună, aici se săvârşeşte Sfânta Liturghie.
