Credincioșii din toată țara au început să vină la Iași pentru hramul Sfintei Parascheva. Printre primii pelerini ce stau la coadă pentru a se închina la moaște, o bătrânică în vârstă de 74 de ani, cu băncuța într-o mână și sacoșa cu busuioc în alta, se chinuie să ajungă în curtea Mitropoliei.
Tanti Georgeta vine de 30 de ani în pelerinaj, la Iași, aceasta fiind din satul Ipotești, județul Botoșani. Credința în Dumnezeu și recunoștința pentru ajutorul primit de-a lungul timpului de la Sfânta Parascheva au făcut-o să revină an de an.
Credincioasa cu băncuța în mână nu a putut rata nici în acest an pelerinajul, povestind cât de tare crede în minunile Ocrotitoarei Moldovei, potrivit bzi.ro
„Dumnezeu și Maica Parascheva m-au ajutat tot timpul. Vin de 30 de ani să mă închin aici, doar când a fost pandemia nu am putut. Acum, am ajuns cu autocarul, cei care au venit cu mine au rămas în spate, pentru că doar pe mine m-au lăsat, din cauza problemelor cu piciorul .Sunt transpirată de la deal, dar asta e. Am și băncuța, mai fac câte o pauză, dar nu puteam să lipsesc. Bineînțeles, i-am adus și Cuvioasei florile potrivite. E o sărbătoare prea mare.
Sunt de vreo două ore la rând, dar e bine față de alți ani. E cald afară, am putut merge și pe aici, pe unde nu trece oricine. E foarte frumos”,
a declarat Georgeta N.
Bătrâna care a venit pentru a 30-a oară la Iași a precizat și momentul în care a simțit cel mai mult sprijinul de la Cuvioasa, considerând că este de datoria ei să nu uite cine a ajutat-o când era în mare nevoie.
În urmă cu aproximativ 6 ani, fiul ei, om în toată firea, era la un pas de a-și pierde viața. Când nimeni nu mai avea speranță, femeia s-a gândit să vină la Iași împreună cu acesta și, ulterior, închinându-se la moaștele Sfintei, problemele de sănătate s-au remediat.
„Cred tare în ajutorul Cuvioasei, l-am simțit mereu. Acum 6 ani, băiatul meu putea să moară, medicii nu îi mai dădeau șanse. Avea ciroză, o boală grea la ficat. Am tot venit cu el și s-a făcut bine cu timpul, ține și acum regim, dar nu mai este cum a fost, mulțumesc lui Dumnezeu. Adică și înainte lua tratament și avea grijă, doar că era foarte grav, i-au zis medicii că nu scapă. Sigur, acum vin în semn de recunoștință”,
a adăugat bătrâna care vine de o viață la moaștele Sfintei Parascheva.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024