Nicoleta Sandu are 41 de ani și de 18 trăiește la Gravina di Puglia, în apropiere de orașul Bari.
Din mâinile sale și ale soțului său ies adevărate opere de artă, obiecte din ceramică frumos decorate, care înfrumusețează casele și sărbătorile italienilor.
Nicoleta este originară din Botoșani, unde a terminat Liceul Dimitrie Negreanu. După bacalaureat s-a angajat la o fabrică de confecții, unde spune că a avut posibilitatea să învețe o meserie. „Nu a fost greu și nici ușor, dar am rămas cu amintiri plăcute de acolo”, ne-a mărturisit ea.
În februarie 2004 a venit în Italia și a ajuns la Gravina di Puglia. „Am venit cu păreri de rău, lăsam în urmă oameni dragi. Am plecat din țară cu gândul că stau numai trei luni și mă întorc, dar nu a fost așa.”
Nu, nu a fost, pentru că azi, 18 ani mai târziu, Nicoleta este tot la Gravina, unde și-a construit o nouă viață. S-a căsătorit cu omul iubit și împreună au două fete, scrie rotalianul.com
La început a lucrat ca ospătăriță în restaurantul „Zia Rosa” și integrarea în societatea și cultura italiană nu i-a fost prea grea.
„Am cunoscut oameni minunați, care m-au tratat ca pe un membru al familiei lor și le mulțumesc și pe această cale.”
La Gravina di Puglia, Nicoleta a deschis în anul 2009 un magazin cu produse românești, dar în paralel a început să facă și cursuri de ceramică decorativă. Și-a descoperit astfel o nouă pasiune, care a convins-o să deschidă în 2013, împreună cu soțul ei, Vito Graziano, un al doilea magazin, de această dată cu obiecte realizate din ceramică, frumos ornamentate și decorate.
Pentru că era greu să meargă înainte cu ambele activități, a renunțat la magazinul cu produse românești și s-a concentrat pe „Tesori della ceramica”, magazinul-laborator deschis pe strada Corso Giuseppe di Vittorio, la numărul 77.
„M-am dedicat trup și suflet acestei activități. Realizăm articole decorative, suveniruri, dar și obiecte utile în bucătărie, cum ar fi farfurii, căni, pahare etc. De asemenea, producem obiecte unice ca formă, culoare și desen, după preferințele clientului.”
Articolul complet poate fi citit aici - https://www.rotalianul.com/romanca-din-italia-transforma-lutul-in-arta-sunt-mandra-cand-obiect-facut-de-ajunge-in-romania/
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024