Anul acesta ar fi primul din istoria județului în care s-a organizat o licitație pentru recoltarea unor alimente de lux care valorează mii de euro. Se găsesc în pământ și sunt aduse la suprafață de persoane specializate, cu ajutorul unor câini dresați pentru astfel de activități și care sunt extrem de scumpi, pentru cei care doresc să îi cumpere.
Direcția Silvică Botoșani a organizat în premieră o licitație pentru atribuirea contractului de cesiune pentru dreptul de recoltare și distribuție a ciupercilor comestibile – trufe. O firmă din afara județului a fost declarată câștigătoare pe aproape toată suprafața forestieră din Botoșani, administrată de Direcția Silvică și aflată în proprietatea statului.
„Având în vedere că noi nu avem câini specializați pentru identificarea locurilor, atunci se cesionează această activitate către cei care au capacitate. Sunt firme specializate care au câini și atunci noi facem licitație pentru suprafața de fond forestier de la nivelul județului Botoșani. Și am scos de la fiecare ocol în parte, noi avem șase ocoale silvice. La cinci dintre ocoale s-au înscris firme și s-a adjudecat, la unul nu. Bănuiesc că pe zona Trușești s-ar putea să nu fie trufe și nu s-a adjudecat”,
Marius Havriș, director Direcția Silvică Botoșani (foto)
Cantitatea maximă care poate fi recoltată din județul Botoșani este de două tone de trufe pe an. Și pentru că s-au cesionat doar cinci ocoale silvice botoșănene, contractul de servicii pentru anul 2021 a totalizat o sumă de 150.000 de lei. Bani care au fost deja achitați.
„Ei au achitat contravaloarea licitației. Avem autorizație de mediu pentru o cantitate de două tone pe an, pentru toată suprafața silvică a statului din județul Botoșani. Din cele două tone s-au contractat undeva la 1.650 de kg”,
Marius Havriș, director Direcția Silvică Botoșani
A existat și o condiție, și anume ca pe fiecare ocol să fie eliberate maximum 10 legitimații. Adică doar 10 oameni au acces pentru recoltarea trufelor. O singură persoană poate fi însoțită de maximum doi câini. La finalul zilei, pădurarul cântărește cantitatea de trufe strânse, ținându-se o evidență până se ajunge la totalul licitat.
Astfel de restricții au fost adoptate pentru a nu exista riscul distrugerii culturilor de trufe, mai ales de către persoane neutorizate, cum s-a întâmplat deja prin alte locuri ale țării.
„În zona Bacău, acum câțiva ani, venea o echipă cu câini în față și identifica locurile după care venea altă echipă cu niște oameni cu sape. Căutau cu sapele, găseau la momentul acela, dar pentru un an de zile era compromisă activitatea. Nu mai cresc, un an, poate doi, depinde cât de mare este suprafața afectată”,
Marius Havriș, director Direcția Silvică Botoșani
Câinii, în schimb, identifică locurile unde se află trufele, iar culegătorii din spate, cu niște unelte speciale, le extrag din pământ.
Au existat și cazuri și în care „trufarii” s-au luat la bătaie în pădure, taberele fiind formate din „braconieri” și cei care au câștigat contractele. Legea spune însă că trufele nu pot fi culese de oricine, în acest sens existând prevederi clare. Orice persoană surprinsă la recoltat de trufe este sancționată și i se deschide dosar penal: „Este recoltare ilegală de produse din pădure. Nu au ce căuta în pădure fără contract”, mai spune directorul Direcției Silvice.
Revenind la Botoșani, până în prezent s-au strâns preponderent trufe albe specifice verii. Acestea ar fi inferioare calitativ celor negre, care sunt recoltate toamna târziu, până în luna decembrie chiar. Și ale căror prețuri pot ajunge și la câteva mii de euro pe kilogram.
„Eu cred că anul acesta oamenii fac o încercare, vor să vadă dacă există marfă... Este primul an când am organizat licitație. Și noi suntem pionieri. Este primul an când am încercat să facem acest lucru și când am încheiat un contract. Pentru că am văzut că la nivel de țară, Iași a făcut, Suceava face, Neamț face. De ce să nu fie și la Botoșani? Poate nu în cantitate mare, dar trebuie să fie și la noi”,
Marius Havriș, director Direcția Silvică Botoșani
Trufele sunt delicatese, alimente de lux, consumate doar în produse de înaltă calitate. Prețul pe tipul de specie de trufă pleacă de la câteva sute de euro și ajunge chiar la mii de euro, pentru cele de soi superior. Cresc în pământ, pe rădăcinile anumitor arbori și sunt depistate cu ajutorul unor câini special dresați în acest scop.
Și în cazul câinilor căutători de trufe prețurile sunt ridicate, pornind de la 400 de lei și ajungând la 10.000 de lei. Rasa Lagotto romagnolo pare să fie extrem de utilizată pentru identificarea trufelor precum și Bracul German, însă la limite mai reduse.
Probabil că trufele au existat dintotdeauna la Botoșani (sau nu) și nu s-au regăsit în preferințele culinare ale oamenilor de la sate, în condițiile în care românii nu au o cultură deosebită a alimentelor fine. Iar aceste ciuperci de lux sunt delicioase consumate în cantități mici, excesele nefiind indicate din punctul de vedere al gustului.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024