Povestea fabuloasă a satului uitat din Botoșani: Era un târg înfloritor

Satul de la capătul României

Istoria României ascunde povești fabuloase, unele puțin cunoscute publicului larg și aproape deloc mediatizate. Orașe sau târguri din acel Belle Epoque al României de secol XIX, cu o importanță extraordinară în comerțul internațional, altădată înfloritoare, astăzi au ajuns doar fantome uitate ale trecutului. Unul dintre acestea este Rădăuți Prut, o localitate despre care puțini români știu.

Aparent, nici nu ar avea ce să afle. În 2025, Rădăuți Prut este un sat din comuna cu același nume aflat literalmente la capătul României. Punctul vamal de trecere în Republica Moldova se află gard în gard cu Primăria, la capătul străzii principale a satului. Practic, este de ajuns să ieșim din Primăria, să parcurgem 50 de metri și ajungem direct în țara vecină. Rădăuți-Prut este o comunitate rurală la capătul tuturor drumurilor din România, care șerpuiește de-a lungul malurilor Prutului. Populația este mare parte îmbătrânită și trăiește cu trauma inundațiilor catastrofale, singurele care au făcut cunoscută această comunitate îndepărtată în ultimele trei decenii.

Dincolo de caracterul său rural, Rădăuți Prut are o atmosferă aparte. Dă de bănuit că ascunde povestea unui alt destin încă din momentul în care pășim pe strada centrală. O parte a localnicilor au o atitudine și o etică față de afaceri și muncă total diferită față de locuitorii satelor sărace din nordul Moldovei. Drept dovadă, zona este cunoscută și pentru fermierii săi de succes, cu exploatații mari și tehnologie de vârf, fiind sute de hectare lucrate cu utilaje de milioane de euro în lunca Prutului.  Localnicii spun că hărnicia și spiritul întreprinzător l-au moștenit din vremuri mai bune ale comunității, dintr-o perioadă în care Rădăuți-Prut era o așezare emblematică pentru comerțul internațional, scrie adevărul.ro

De la „Calea pribegiei” la „Calea Hotinului”

Rădăuți Prut se numea Rădăuți. În organizarea administrativă modernă, începând cu finele secolului al XIX-lea, denumirea a fost completată și cu numele râului pe ale cărui maluri se află tocmai pentru a-l diferenția de Rădăuțiul bucovinean. Așa cum arată istoricul oficial al satului, Rădăuți Prut are o vechime considerabilă. Primele dovezi de locuire sunt din paleolitic, vetre cu unelte arse. Prima atestare a satului este din anul 1437, aflându-se pe marginea așa numitului „drum al pribegiei”, calea pe care familiile boierești se retrăgeau în Cetatea Hotinului pentru a se proteja de invaziile tătarilor sau ale turcilor.

În timpul lui Ștefan cel Mare, atacurile tătarilor au fost stăvilite ca intensitate iar satul a devenit târg. Era o zonă prosperă pentru că era loc de popas la intersecția a două mari drumuri comerciale, „Calea Hotinului” și „Șleaul Ștefăneștilor”. Ambele drumuri duceau prin târgurile poloneze către malurile Balticii. Se spune că una dintre aceste rute făcea joncțiunea cu o potecă de negoț desprinsă din celebrul Drum al Mătăsii. Adică făcea legătura, prin stepele nord-pontice, cu Crimeea. În anul 1771, sub patronajul marelui logofăt Costache Sturza, târgul Rădăuți-Prut este cunoscut ca un mare centru comercial în Moldova. Tot atunci, prin zona „la lilieci”, astăzi un tăpșan de la marginea satului, se făcea legătura cu drumul Hotinului și mai departe către Camenița și Lvov. Un pod masiv de lemn făcea legătura peste Prut cu Imperiul Țarist. 

„Micul Orient” de la granița de nord a Moldovei

Comerțul înfloritor din zonă a dus la o dezvoltare fără precedent a localității, mai ales de la jumătatea secolului al XIX-lea și până în 1917. Era un mic oraș de frontieră cu toate facilitățile lumii moderne. 

„Era un târg înfloritor. Avea farmacii, hoteluri, bresle meșteșugărești, cizmărie, croitorie, școală. Erau două sinagogi în Rădăuți Prut”, spune Viorel Alupoi. 

Tanti Porfira are 90 de ani și a prins ultimele generații de evrei de la Rădăuți Prut. Își aduce aminte cu drag.

Click AICI pentru continuarea articolului