S-a petrecut cu exact 400 de ani în urmă, în 1616, când domn al Moldovei era Alexandru Movilă. În vara acelui an, undeva lângă lacul Dracșani s-a întâmplat una din cele mai impresionante bătălii împotriva turcilor.
Povestea începe puțin mai devreme, cănd la Hîrlău, unde era Curtea Domnească, se înfățișă un turc trimis de pașă. După ce principele Corecki l-a primit, acesta i-a adresat mesajul: Schender Pașa îl roagă a trimite pe cel mai viteaz ostaș al său pentru o luptă directă, unu la unu, cu unul dintre căpitanii săi. Partea pe care o reprezintă cel ce va câștiga lupta, în fața ambelor oștiri, va izbândi și în bătălie.
Tyszkiewicz, prezent la fața locului, îl rugă pe Alexandru Vodă a primi cinstea provocării în locul lui Corecki, vărul său. În ziua următoare, tot aproape de Hîrlău, s-au înfruntat cei doi. Totul în prezența celor două oștiri, cea poloneză și cea turcă, care s-au legat de jurământ să nu intervină. Musulmanul se rugă cu fața la Mecca, luă toate necesare, își suflecă și mânecile ca un adevărat războinic și porni. Pe de cealaltă parte, polonezul doar făcu o scurtă rugăciune, luă o suliță și niște săgeți și încălecă pe cal. Nu mult trecu până ce Tyszkiewicz îl puseră la pământ pe turc, iar după o lovitură direct în inimă a descălecat, îi tăie capul și îl duse lui Vodă Alexandru în semn de izbândă.
Totuși, musulmanii nu priviră bătălia ca pierdută. Vreo 25.000 de oameni se aruncaseră împotriva cetei de fugari, care însumau doar 6.000. Scopul era unul singur – să distrugă grămada, să prindă căpeteniile și pe femei. Schender Pașa îl luă pe Radu Mihnea cu el și o luă la goană.
Undeva lângă lacul Dracșani, între Hîrlău și Botoșani, s-a întâmplat acea tragedie despre care se poate spune că a fost una din cele mai pasionate din istoria noastră.
Ceata de poloni și moldoveni, care nădăjduiră să ajungă la cetatea de la Hotin înainte de a fi prinși din urmă, se pomeniră cu drumul tăiat chiar înainte să intre în Botoșani. Fuseră luați prin surprindere și înconjurați din aproape toate pozițiile, singurul drum liber fiind printr-o pădure stufoasă și întinsă, ce nu părea o alternativă pentru retragere. Urma o luptă pe viață și pe moarte.
În mijlocul acelei mici grămezi de luptători îmbărbătându-i pe ostași mergea Doamna Elisabeta Movilă, despre care dovezile spun că ar fi, de asemenea, de origine botoșăneană, din Lozna, comună lângă Dorohoi.
Turcii nu ar fi depus mult efort pentru a doborî ceata de luptători poloni și moldoveni. Tunurile lor și-ar fi putut face treaba în doar un sfert de ceas. Astfel, Pașa trimise mesaj cum că, dacă le dau pe căpeteniile lor și pe Movilești, pot pleca liniștiți și fără a fi vătămați. Lefegiii ce apărau pe Vodă trimiseră răspuns că moartea pare mai demnă decât lașitatea. De altfel, Tyszkiewicz, pentru a dovedi că nu încape pe mîna păgânului decât mort, luă 500 dintre cei mai bravi luptători și își croi drum printre turci.
Corecki, din cauza rănilor, nu era în stare de așa lucru. Luă decizia de a se travesti cât mai bine pentru a nu fi recunoscut și așa se strecură toată ziua în așteptarea catastrofei. Doamna Elisabeta nu fu de acord și nici pe fiii săi nu-i lăsară să face asta, deoarece voia să moară domnește.
Era cu 400 de ani în urmă, în seara de 23 august 1616. Turcii se repeziră peste adversari, iar într-o clipită primele trei rânduri de apărare fuseră zdrobite. Turcii, muntenii, ardelenii se repeziră la pradă, iar în adâncul codrului, în acel întuneric, s-au petrecut multe grozăvii.
În următoarea zi, când soarele răsare după apele lacului Dracșani, trecu pe drum carul cu prizonieri, destinația Istanbul. Pe marcinea drumului erau boierii moldoveni, care nu o părăsiseră pe Doamna Elisabeta, dar fuseră prinși și opriți de Radu Vodă Mihnea.
Înnebunită, Elisabeta Movilă răcni, în lacrimi, cu niște cuvinte ce țiuie și azi în urechi, precum un blestem: “Boieri, boieri, rușinatu-m-au păgânul!”. Atunci, porunci căruțașului a opri și ceru un foarfec. Acolo își tăie părul, pe drum, în văzul tuturor și îl daseră unui boier pentru a-l pune la Mănăstirea Sucevița, pe mormântul soțului său Ieremia Movilă.
Și acum mai e păstrat într-o cutie de argint cu forma unui măr și atârnată de bolta bisericii, cosița de păr castaniu a Doamnei Elisabeta Movilă, tăiată într-o deznădejde crâncenă. Femeia a fost dusă la Istambul și băgată în haremul sultanului Mustafa Han I, în timp ce Alexandru Vodă muriseră infectat în urma operației de circumcizie.
Sursa: Trecute vieți de doamne şi domnițe - C.Gane
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Doina Federovici: Investițiile în sistemul de urgență sunt investiții pentru viața botoșănenilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024