În noiembrie 1946, atunci când comuniştii au falsificat grosolan alegerile pentru a prelua puterea în România, un student botoşănean a avut curajul să se ridice făţiş împotriva acestora.
Se numea George Mihuţ şi a declanşat o revoltă studenţească anticomunistă, dar a îndemnat şi ţăranii să se ridice împotriva colectivizării. Povestea sa fascinantă mai este păstrată doar de câţiva botoşăneni care l-au cunoscut.
La aproape 10 kilometri de municipiul Botoşani, pe o culme de deal, unde se ajunge numai cu tractorul pe vreme ploioasă, se află cătunul Crac. Are numai două case şi este locuit de doi fraţi octogenari. În rest, pustietate. Cei doi bătrâni sunt singurii care mai cunosc povestea acestui vechi sat bucovinean din judeţul Botoşani, ras de pe faţa pământului de comunişti. Motivul a fost simplu: oamenii din Crac s-au opus colectivizării.
Fraţii Lupan îşi aduc bine aminte cum a început războiul cu cei care le-au distrus comunitatea. Iar în povestea lor apare rostit, cu mult respect, un nume: George Mihuţ. Cu acelaşi ton îl rosteşte şi Ioana Artemiza, o altă botoşăneancă născută în Crac, dar alungată într-un sat vecin de comunişti după distrugerea Cracului.
De George Mihuţ a auzit şi învăţătorul Sergiu Manolache din satul Cucorăni, dar şi Mircea Onofrei, un sătean din Ipoteşti. Şi asta fiindcă George Mihuţ a fost o legendă vie în această parte de Moldova, pentru generaţiile de la mijlocul secolului trecut. Pe scurt, George Mihuţ a fost omul care a avut curajul în 1946 să se ridice împotriva comunismului şi să participe la o revoltă studenţească îndreptată împotriva bolşevicilor. Totodată, aşa cum mărturisesc oamenii care l-au cunoscut, a fost omul care s-a opus făţiş colectivizării. Chiar şi după anii grei de puşcărie şi distrugerea carierei, George Mihuţ şi-a fascinat prin comportament colegii, elevii şi vecinii. De altfel, ei sunt ultimii care-i mai poartă în memorie povestea. O poveste pe care comuniştii au vrut să o şteargă definitiv.
Povestea lui George Mihuţ începe în anul 1925, în satul Crac. Această localitate se afla pe un deal din apropierea satului Ipoteşti, locul copilăriei poetului Mihai Eminescu. Era un sat nou, înfiinţat de 60 de familii venite din Bucovina. Aceştia au cumpărat pământul de la ţăranii abia împroprietăriţi. Au ales acest deal fiindcă era bun pentru cultura pomilor fructiferi şi a viţei-de-vie.
„Satul a fost întemeiat în anii ’20. Au venit oameni din Bucovina, au cumpărat pământul, şi-au construit case şi au lucrat terenurile agricole. Erau oameni foarte harnici şi pricepuţi“, spune Sergiu Manolache, un istoric local.
Satul în care s-a născut George Mihuţ a primit numele de Crac.
„Era situat în apropierea locului unde două ape se uneau mai la vale de sat şi se spunea că formau un crac“, explică Ioana Artemiza, o femeie în vârstă, care s-a născut la Crac. În perioada interbelică, casele bucovinenilor au ajuns gospodării-model. „Nu erau case ca în Botoşani, erau în stil bucovinean. Înalte şi cu ornamente. Era foarte frumos satul. Avea şi biserică, şcoală şi magazin. Oamenii erau destul de înstăriţi, se îmbrăcau frumos“, îşi aduce aminte Ioana Artemiza.
Cei mai bogaţi din sat erau cei din familia Mihuţ, originari din Ilişeşti, judeţul Suceava. Locuiau chiar în vârful dealului şi practicau o agricultură modernă şi performantă.
„Aveau utilaje foarte moderne. În perioada interbelică ei lucrau pământul cu batoze şi tractoare. Erau şi foarte harnici“, spune Sergiu Manolache.
Alte date despre familia Mihuţ nu au fost găsite. Se ştie doar că unul dintre copiii familiei, George, era foarte bun la învăţătură. Ca adolescent a devenit pasionat de istorie şi filosofie. Fiind vorba de o familie înstărită, părinţii lui George şi-au permis să-l trimită la facultate. A ales să studieze istoria şi filosofia la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. În al treilea an de studii, soarta i se va schimba însă.
După lovitura de stat din 23 august 1944, România întorcea armele împotriva fostului aliat Germania nazistă şi devenea partenera URSS pe frontul de Vest. De altfel, conform înţelegerilor dintre Marile Puteri, România intra în sfera de influenţă sovietică. Pe 6 martie 1945, sovieticii, prin Andrei Vîşinski, le impuneau României şi regelui Mihai I guvernul de factură comunistă condus de Petru Groza. Deţinând funcţiile-cheie în Guvern, comuniştii erau pregătiţi de organizarea alegerilor în România. Alegerile au fost stabilite pentru 19 noiembrie 1946.
Comuniştii aliaţi cu diferite formaţiuni politice satelit concurau cu marile partide istorice, PNL şi PNŢ. În mod oficial, comuniştii au câştigat zdrobitor alegerile în România. Conform documentelor vremii, se arată clar, însă, că de fapt, comuniştii le-au pierdut şi automat au falsificat întregul scrutin. De acest lucru şi-a dat seama însă mai ales o parte a intelectualităţii române. Printre aceştia se afla şi studentul George Mihuţ din satul Crac. Împreună cu câţiva colegi, a ridicat studenţimea ieşeană la proteste împotriva falsificării alegerilor.
„Ştiu că George Mihuţ s-a revoltat împotriva falsificării alegerilor. A organizat împreună cu alţi studenţi un protest anticomunist la Iaşi. A fost un act de curaj extrem. În acea perioadă, eram sub control sovietic. Tot ce se ştie despre acest episod s-a transmis mai mult prin viu grai. Este şi de la sine înţeles de ce“, spune Sergiu Manolache pentru Adevărul
Totodată, Mircea Onofrei, un sătean din Ipoteşti, fost elev al lui George Mihuţ, spune că ar fi auzit de la acesta cum a ajuns în vizorul comuniştilor.
„Nu prea dorea să vorbească despre asta. Dar din ceea ce mi-a povestit, am înţeles că a ţinut nişte discursuri înflăcărate. Era un foarte bun orator“, spune Mircea Onofrei.
Aşa ştiu şi puţinii oameni care mai trăiesc dintre cei care l-au cunoscut pe George Mihuţ. Botoşăneanul din Crac ar fi alimentat revolta studenţilor cu discursuri înflăcărate contra sovietizării României. Intervenţia agenţilor sovietici ar fi potolit protestele studenţeşti, iar Mihuţ, ajuns pe lista neagră, a plecat la Crac pentru a nu fi arestat.
Dispărând din Iaşi, se părea că George Mihuţ şi-a pierdut urma. A stat la Crac până în 1949, atunci când începea colectivizarea. Spiritul de frondă al botoşăneanului a ieşit din nou la iveală. Se spune că ar fi ţinut şi aici, în faţa sătenilor, discursuri înflăcărate. Cu talentul său oratoric, i-a încurajat să se opună colectivizării.
„Oamenii s-au ridicat şi ei. A ieşit răscoală. Şi aici, şi la Roma, peste deal“, spune Constantin Lupan, un bătrân de 75 de ani, unul dintre ultimii locuitori de la Crac.
Rezistenţa condusă de George Mihuţ a fost însă înfrântă. Oamenii fără arme aveau de-a face cu forţele de ordine şi cu armata, mai ales în cazul ţăranilor din Roma.
„Au venit forţele de ordine şi armata în unele cazuri. Oamenii nu aveau ce să facă. S-au opus, dar degeaba“, spune Sergiu Manolache.
În acel moment, autorităţile au tras linie în ceea ce-l privea pe George Mihuţ. A fost arestat şi judecat atât pentru evenimentele de la Iaşi, cât şi pentru cele de la Crac.
George Mihuţ a făcut mulţi ani de puşcărie. Timp de mai bine de 15 ani, fostul student din Crac a fost plimbat prin închisorile comuniste. A fost eliberat abia în 1965.
„George Mihuţ a fost condamnat la puşcărie. Iar când a ieşit, i-a fost interzis să profeseze. Nici măcar studiile nu le putea continua“, spune Sergiu Manolache.
Deşi a fost un student eminent, spun cei care l-au cunoscut, George Mihuţ nu a mai fost primit la facultate pentru a-şi da licenţa în istorie.
A devenit un paria, „un duşman al poporului“. Nu se ştie la câţi ani de puşcărie a fost condamnat şi prin ce închisori a stat. Cert este că s-a întors alt om.
„Despre el auzisem că a fost un tânăr plin de viaţă şi cu spirit de revoluţionar. Nu mi-a povestit niciodată prin ce-a trecut. Ştiu doar că a venit frânt. Se cunoştea că a suferit mult. Nu a vorbit însă niciodată despre asta“, spune fostul său elev.
Întors acasă, nici măcar satul nu şi l-a mai găsit. Fusese ras de pe faţa pământului de comunişti. Nu avea loc de muncă şi era supravegheat în permanenţă.
"Am aflat că în fiecare an, de ziua lui, era chemat la Securitate“, spune Mircea Onofrei.
Reuşeşte prin intermediul unui prieten din facultate să se angajeze ca profesor într-un sat botoşănean, Cristineşti.
„Avea un prieten din tinereţe, care la rândul lui, cunoştea pe cineva la inspectorat şi a reuşit să obţină un post în învăţământ“, spune Mircea Onofrei.
Ajunge în cele din urmă să se angajeze pedagog la Liceul Pedagogic din municipiul Botoşani. De aici va ieşi la pensie, de altfel. Mircea Onofrei a învăţat în anii ’70 la Liceul Pedagogic şi vorbeşte cu ochii în lacrimi despre fostul său profesor.
„Era un om deosebit. Nu ştiu dacă se mai poate întâlni un astfel de profesor, de pedagog. Blând şi foarte bine pregătit. A marcat generaţii întregi de elevi şi i-a educat în spiritul cunoaşterii şi al bunătăţii“, spune Mircea Onofrei.
Totodată, a fost un om cu o cultură deosebită, spun cei care l-au cunoscut. Bunăoară Sergiu Manolache, învăţător din Cucorăni, a devenit istoric local încurajat şi de George Mihuţ.
„Totdeauna m-a sfătuit să scriu despre locurile acestea. Îmi spunea că este o istorie fascinantă aici. Mi-a spus lucruri despre care nici nu auzisem şi am ajuns să le cercetez la îndemnul lui. Era un om deosebit de cult“, spune Sergiu Manolache.
De altfel, botoşăneanul a ajuns un cunoscut al cercurilor poeţilor din această zonă a ţării, dar şi un mare colecţionar de cărţi. George Mihuţ nu a ajuns un om obedient regimului, asemenea unei părţi a celor îngenuncheaţi de metodele comuniste de „reeducare“. Pur şi simplu, a rămas constant crezurilor sale, dar fără să se mai revolte făţiş.
„Când se vorbea despre propagandă, despre orice politic, nici nu dorea să audă. Nici pro, nici contra. Ducea degetul la gură şi spunea: «Asta este politică, gata!»“, povesteşte Mircea Onofrei.
George Mihuţ a prins şi începutul, dar şi sfârşitul regimului comunist în România. A fost nemulţumit şi de unul, şi de celălalt. În 1990, şi-a arătat neîncrederea faţă de cei care proclamau statul democratic.
„Când îi spuneam despre revoluţie, democraţie, domnul Mihuţ se arăta neîncrezător. Dădea din mână şi ne dădea de înţeles că de fapt nimic nu s-a schimbat şi nu se va schimba“, spune Mircea Onofrei.
George Mihuţ s-a stins din viaţă la Ipoteşti, la vârsta de 73 de ani, ducând în mormânt secretele unei vieţi chinuite în puşcăriile comuniste, dar şi pe cele ale unei revolte greu de imaginat din partea unui student dintr-un sat botoşănean. A devenit o legendă pentru cei care trăiesc în zonă, care şi astăzi numesc, cu respect, locul unde s-a născut acesta, la Crac, dealul „la Mihuţ“.
