Începuturile par desprinse dintr-o poveste. Pentru că proveneau dintr-o familie modestă, fondatorii gigantului au muncit din greu pentru a-și îndeplini visul.
Totul a început când Dragoş Pavăl, fratele cel mare, a fost repartizat la o fabrică de confecţii, după ce a terminat Facultatea de Informatică. Ulterior, acesta s-a angajat informatician la întreprinderea magazinelor de stat. Acolo a realizat un soft de contabilitate și a învățat toate tainele comerțului.
Pentru că avea un salariu mic, scrie Capital, antreprenorul a decis să-şi ia viaţa în propriile mâini şi aşa a fost înființat buticul din Bacău. Nu avea bani, aşa că primele finanţe au venit de la socri. Cu acea sumă şi o Dacie Break, așa a pornit la drum alături de fratele său, Adrian. Acesta terminase Facultatea de Matematică și adunase 10.000 de mărci. Cumpărau marfă de la ruşi şi o vindeau cu preţ dublu în târgurile din Craiova, așa a început toată afacerea.
La un an de la deschiderea firmei, Dragoș și Adrian au preluat un magazine de mobilă cu care au dat lovitura. Criza de mobilă din România a reprezentat un nou culoar de extindere a afacerii. Așa a apărut al doilea magazine Dedeman, în Galați.
Au urmat mai multe împrumuturi în bancă și deschiderea a noi magazine. Cei doi aveau Moldova la picioare, fapt ce i-a îndreptat spre Capitală. Criza din 2009 i-a ajutat foarte mult. Dragoș și Adrian au cumpărat terenuri la prețuri foarte bune și s-au extins fulgerător, scrie sursa citată.
A fost inventat chiar de Dragoș Pavăl. Primul “DE” face referire la inițiala numelui său, al doilea vine de la inițiala soției Denise, “M”-ul de la Margareta, soacra sa, ia “AN” de la Adrian.
Revista Capital a lansat, recent, Top 300 Capital Cei mai bogați români. Anul acesta, Ion Țiriac a fost detronat. Dragoș și Adrian Pavăl au ocupat locul 1 în clasament.
Locul 1 – Dragoş şi Adrian Pavăl, Dedeman
Locul 2 – Ion Ţiriac
Locul 3 – Daniel Dines, UiPath
Locul 4 – Anastasia Soare, Anastasia Beverly Hills
Locul 5 – Dan Voiculescu, Antena Group
Locul 6 – Zoltan Teszari, RCS&RDS
Locul 7 – Gruia Stoica, Grampet
Locul 8 – Iulian Dascălu, Iulius si Atterbury
Locul 9 – Radu Dimofte, Sphera Franchise Group
Locul 10 – Anca Vlad, Fildas Catena
Potrivit Top 300 Cei mai bogați români, frații Pavăl au o avere de 2-2,1 miliarde de euro. Pe locul doi se află Ion Țiriac cu 1,9-2 miliarde de euro.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024