O tânără în vârstă de 21 de ani şi-a căpătat într-un timp foarte scurt renumele de spaima şoselelor, iar faptul că nu mai are permis de conducere nu o împiedică să urce la volan şi să provoace şi alte necazuri. Tupeul Adinei Gabriela Prisăcariu, din Slobozia Sucevei, comuna Grăniceşti, întrece orice limită, dar, din păcate, de pe urma inconştienţei sale au de suferit alte persoane.
Potrivit Monitorul Suceava, ultimele victime ale şoferiţei tupeiste s-au înregistrat sâmbătă seară, la Salcea, pe drumul naţional 29. De această dată a fost vorba doar de doi răniţi, în afara Adinei Gabriela Prisăcariu, dar în august 2014 lucrurile au stat cu totul altfel. Atunci, tânăra a intrat în depăşire pe linia continuă, iar imprudenţa sa a fost fatală pentru bărbatul cu care abia se căsătorise, acesta decedând pe loc sub fiarele contorsionate ale maşinii conduse de Adina Prisăcariu.
Chiar dacă nu avea dreptul să conducă maşina, permisul fiindu-i suspendat, Adina Gabriela Prisăcariu a ignorat totul şi a plecat din nou la drum.
Se întâmpla sâmbătă seară, când femeia, la volanul unui autoturism marca Land Rover Freelander, venea dinspre Dumbrăveni spre Suceava. Într-o curbă periculoasă de la intrarea în Salcea şoferiţa nu a mai putut stăpâni bolidul.
„A pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit în mai multe rânduri de parapetul de protecție amplasat pe partea stângă în direcția de deplasare, după care s-a răsturnat într-un zonă cu vegetație cu o diferență de nivel față de partea carosabilă de aproximativ 6-7 m”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava.
Din accident a rezultat rănirea Georgianei Boghian, de 19 ani, dar şi a lui Cătălin Boghian, de 21 de ani, ambii din Dumbrăveni.
Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au avut surpriza să constate că şoferiţa vinovată avea permisul de conducere suspendat. Cum nu era pentru prima dată când era surprinsă în această ipostază, poliţiştii au dispus reţinerea tinerei pentru o perioadă de 24 de ore, iar apoi au introdus-o în arestul IPJ Suceava.
Ea este cercetată acum pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul cu permisul de conducere suspendat.
Pentru Adina Gabriela Prisăcariu nu este prima experienţă neplăcută cu poliţiştii. În aprilie 2015, ea a fost încătuşată în stradă de un echipaj de poliţie rutieră după ce a fost surprinsă de radar cu viteză peste cea legală şi a refuzat să oprească la semnalul echipajului rutier. Mai mult, după ce a fost ajunsă din urmă şi trasă pe dreapta, tânăra a refuzat să se legitimeze şi le-a aruncat vorbe grele poliţiştilor.
Tânăra a ajuns în cătuşe la Poliţia municipiului Suceava unde, după ce au efectuat verificări în baza de date, poliţiştii aveau să afle un alt detaliu şocant: avea permisul de conducere suspendat după ce a provocat un accident mortal în care a decedat soţul ei.
În seara zilei de duminică, 26 aprilie, în timp ce se aflau în misiune pe strada Traian Vuia din municipiul Suceava, agenţii de la Rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism marca BMW 320D, care a fost înregistrat cu aparatul radar cu viteza de 75 de kilometri la oră, în localitate, unde limita este de 50 de km/h.
„Conducătoarea auto nu s-a conformat şi a mărit viteza, continuându-şi deplasarea spre strada Calea Unirii, condiţii în care s-a procedat la urmărirea autoturismului. După aproximativ un kilometru echipajul a reuşit să oprească autoturismul”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava de la acea vreme.
Din raportul întocmit de agenţii constatatori rezultă că tânăra de la volanul BMW-ului a refuzat să prezinte vreun document la control.
În prezenţa unui martor, poliţiştii i-au adus la cunoştinţă tinerei că vor trece la un control amănunţit al autovehiculului, în vederea identificării documentelor personale şi ale autovehiculului. Poliţiştii au găsit, pe bancheta din spate, o poşetă.
„S-a procedat la ridicarea poșetei în vederea efectuării controlului, moment în care conducătoarea auto a devenit agresivă și, deși a fost somată, aceasta a continuat să se manifeste agresiv şi să aibă un limbaj necorespunzător, condiţii în care a fost încătuşată”, a explicat comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava. După circul de la acea dată, Adina Gabriela Prisăcariu s-a ales cu un nou dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.
Evenimentul de pe strada Traian Vuia a venit la doar câteva luni după un alt eveniment rutier, unul foarte grav însă. Pe 1 august 2014, tânăra conducea un autoturism Mercedes E-Klasse, cu volan pe partea dreaptă, alături de ea fiind soţul său, Dragoş Prisăcariu, cu care se căsătorise de puţin timp.
Adina Gabriela Prisăcariu se deplasa pe DN 29, care leagă Suceava de Botoşani, iar la ieşirea din Dumbrăveni a încercat să depăşească un microbuz, pe o porţiune prevăzută cu linie continuă. Mercedesul a intrat pe contrasens, unde s-a lovit extrem de violent de o autocisternă care circula regulamentar. Dragoş, soţul ei, a murit pe loc, trupul neînsufleţit al tânărului fiind scos de pompierii de la Descarcerare din caroseria maşinii în care şi-a găsit sfârşitul. Tânăra a ajuns în stare gravă la spital cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, fractură de coloană cervicală şi fractură de coloană toracală.
Din ancheta preliminară a poliţiei a rezultat că accidentul s-a produs din cauză că tânăra s-a angajat în depăşire pe linie continuă. În condiţiile în care autoturismul era cu volan pe partea dreaptă, vizibilitatea pe care a avut-o aceasta a fost diminuată şi mai mult. Cu alte cuvinte, tânăra a dat dovadă de foarte multă inconştienţă, pe care a plătit-o scump.
Pusă sub acuzare pentru ucidere din culpă, tânăra nu mai avea dreptul de a conduce, conform dispoziţiei anchetatorilor.
CITEȘTE: Soția tânărului din Botoșani care a murit strivit într-un Mercedes la Dumbrăveni, a comis-o din nou și a fost reținută!
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile