În Botoşani se află una dintre cele mai importante comunităţi de lipoveni din România. Ei sunt urmaşii ruşilor conservatori care şi-au părăsit ţara din cauza persecuţiilor religioase.
Cu siguranţă toată lumea din România a auzit de lipoveni. Ştiu că vorbesc o limbă slavă, că fac cel mai bun borş de peşte şi că reuşesc să cultive cele mai bune legume. Puţini cunosc însă istoria zbuciumată a acestei comunităţi care şi-a părăsit ţinuturile natale doar pentru a-şi păstra tradiţiile religioase şi portul.
În judeţul Botoşani, se află una dintre cele mai importante comunităţi de lipoveni din România, după cea din zona Dobrogei.
În secolul al XIX-lea şi la începutul secolului XX, lipovenii au avut o importanţă economică deosebită reuşind să aprovizioneze pieţele cu trufandale, peşte, dar şi bunuri de uz gospodăresc. Şi astăzi, comunitatea lipovenilor botoşăneni se străduieşte să-şi păstreze tradiţiile, scrie Adevărul.
Lipovenii din Botoşani, dar şi din România, în general, sunt urmaşii rascolnicilor ruşi din secolul al XVII-lea. Pe scurt, sunt ruşi get-beget plecaţi în pribegie, pe motive religioase (n.red. rascol înseamnă schismă, cu alte cuvinte rascolnici înseamnă schismatici).
Povestea lor începe în anul 1654, atunci când Patriarhul Nikon al Rusiei a dorit să facă o reformă în sânul Bisericii Ruse. Mai precis, a observat diferenţe faţă de ritualul ortodox grecesc şi a dorit să uniformizeze, cu acesta şi textele şi ritualurile religioase ruseşti. Aparent, schimbările nu sunt majore. S-a intervenit într-o frază din textul crezului, adică în loc de ”şi în Duhul Sfânt, Adevăratul Domn şi Făcător de Viaţă”, Nikon a decis să fie ”Şi în Duhul Sfânt, Domnul, de Viaţă Făcătorul”.
Apoi s-a decis schimbarea modului în care se făcea semul crucii. Din gestul tradiţional rusesc cu două degete, s-a ajuns la semnul crucii cu trei degete împreunate. La acestea se adaugă alte modificări de ritual, precum numărul de prescuri sau modul în care se cântă Aleluia.
Ovidiu Ivanov, preşedintele comunităţii lipoveneşti din Botoşani, spune că pentru rusul de rând toate aceste schimbări au fost bulversante şi o îndepărtare faţă de tradiţie şi credinţa adevărată. Tocmai de aceea, reformele lui Nikon au fost întâmpinate cu ostilitate de o parte a clerului şi al populaţiei.
„Aceste schimbări au fost întâmpinate cu un refuz ferm din partea unui grup important al clericilor şi credincioşilor ruşi. Pentru rusul de rând, a trăi în afara credinţei strămoşeşti era de neacceptat”, a precizat liderul lipovenilor din Botoşani.
Patriarhul Nikon, sprijinit de ţarul Alexei Mihailovici Romanov, tatăl celebrului Petru cel Mare, a fost însă intransigent în aplicarea reformei.
Toţi cei care s-au opus au fost numiţi rascolnici, adică schismatici şi aspru pedepsiţi. Au fost arşi de vii, torturaţi şi lăsaţi fără agoniseală. Nu au fost iertaţi nici boierii sau înaltele feţe bisericeşti precum Makarie de Novgorod sau faimoasa boieroaică Morozova. Lucrurile s-au complicat şi mai mult pentru rascolnici odată cu reformele sociale ale Petru cel Mare, care le cerea ruşilor să trăiască după model occidental, să renunţe la moda rusească tradiţională şi la bărbi.
Torturile, prigoana şi tot acest avânt de reforme în societatea rusă a fost prea mult pentru mulţi rascolnici ruşi. Astfel că au lăsat totul în urmă şi au plecat în pribegie doar pentru a-şi păstra tradiţiile.
„Nu au avut de ales şi au fost nevoiţi să ia calea pribegiei plecând spre diferite ţinuturi unde au fost lăsaţi să-şi practice liberi credinţa. Dezideratul lor cel mai important era acela de a-şi păstra neschimbată credinţa străbună. Au lăsat în urma lor, case, avuţii, au luat cu ei doar icoane şi cărţi”, a precizat Ovidiu Ivanov.
Lipovenii au ajuns în Principatele Române, în secolul al XVIII-lea, în zona Moldovei şi a Dobrogei. În Moldova s-au stabilit comunităţi de ruşi rascolnici, cu precădere pe teritoriul de astăzi al judeţelor Suceava, Galaţi, Vaslui şi Botoşani.
În municipiul Botoşani, lipovenii, aşa cum erau numiţi în Moldova, se presupune după un lider al lor, Filipov, s-au aşezat la marginea oraşului. Acel loc este cunoscut şi astăzi drept mahalaua lipovenească, locul nefiind ales întâmplător, întrucât dispunea de suprafeţe de teren bune pentru agricultură, dar şi zone mlăştinoase.
„S-au aşezat în această zonă mărginaşă a oraşului, mlăştinoasă, dar care oferea posibilitatea de a pune în practică principala lor îndeletnicire, legumicultura, grădinăritul. Primul lucru pe care l-au făcut a fost ridicarea unei biserici. La început de lemn, apoi la 1850, actuala biserică, de zid, cu hramul Naşterea Maicii Domnului. S-au sprijinit reciproc şi s-au integrat perfect în peisajul societăţii botoşănene”, spune Ovidiu Ivanov.
Lipovenii au practicat şi comerţul, mai ales cu alte comunităţi de ruşi rascolnici de pe teritoriul de atunci al României. Pe scurt, duceau din Botoşani grâne şi aduceau de la Galaţi peşte. Aşa se face că lipovenii au devenit principalii furnizori de trufandale, verdeţuri şi peşte ai pieţelor din nordul Moldovei. Peştele şi legumele au devenit un adevărat brand lipovenesc, mai ales la Botoşani. Continuarea pe Adevărul…
