Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean efectuează cercetări într-un dosar în care sunt învinuite 116 persoane. Este vorba de administratori ai unor societăţi comerciale, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, persoane fizice autorizate, care se ocupau de achiziţia şi revânzarea băuturilor alcoolice – rom şi votcă, prin punctele de lucru proprii (magazine, cafe-baruri, etc.). Aceştia sînt acuzaţi de comiterea unor infracţiuni de „evaziune fiscală ” şi vânzare de băuturi alcoolice accizabile în afara cadrului legal.
Cimpoi a construit juridic reţeaua, Amişculesei senior se ocupa de aprovizionare
Conform procurorilor,
prin calităţile deţinute de inculpaţii Florin Cimpoi la SC Fishmar Boys SRL şi SC Sandokan SRL, ambele din Răchiţi şi de Dumitru Amilşculesei la SC Daryany Firacos SRL Botoşani, prin asociere, cu intenţie directă, au realizat o construcţie comercial-juridică privind continuarea activităţii de producere şi îmbuteliere a băuturilor alcoolice spirtoase–rom şi votcă 22 de grade,respectiv de vânzare en–gross către circa 150 de clienţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, întreprinderi individuale sau familiale. Florin Cimpoi ar fi realizat construcţia juridică constând din modul de organizare şi administrare juridică a societăţilor, cu scopul de evitare a răspunderii penale şi civile, în calitate de asociaţi sau administratori ai societăţilor implicate, pentru membrii familiei Amişculesei, respectiv pentru evitarea aprovizionării pe aceeaşi firmă cu produsele de bază necesare activităţii infracţionale: Dilusol 91% şi PET– uri. În acelaşi timp, Dumitru Amişculesei ar fi pus în practică organizarea activităţii propriu–zise de aprovizionare, curăţire chimică a alcoolului etilic de fenoftaleină şi clorură de sodiu, în vederea producerii prin mixare a băuturilor alcoolice, rom şi votcă – 22 grade, respectiv vânzare en–gross de la spaţiul din municipiul Botoşani, str. Popăuţi nr. 10 şi en – detail prin magazinele proprii.
Profit de aproape 10 miliarde în patru luni şi jumătate
Cei doi inculpaţi ar fi creat aparenţele unor afaceri comerciale legale cu naturi diferite.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin sustragerea de la plata accizei a fost calculat la 3.196.288 lei (743.322, 79 euro), la care se va adăuga TVA şi impozit pe profit. Pentru perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011, în sistemul pe care l-au creat, inculpaţii ar fi obţinut conform anchetatorilor un profit brut de circa 951.000 lei (705.000 lei-costuri pentru achiziţie Dilusol 91% - 100.000 litri; 1.656.000 lei – sume încasate din vânzarea cantităţii de 368.000 litri rom şi votcă la preţul mediu de 4,5 lei).
Dilusol adus de la Baia Mare, posibil curăţat cu cărbune activ
Produsul Dilusol 91%, conţinând alcool etilic în procent de 96%, denaturat cu fenoftaleină, cu apă dedurizată şi hidroxid de sodiu este de origine agricolă–cereale. În urma analizelor Larex şi a raportului de expertiză tehnico – ştiinţifică, a rezultat o concentraţie alcoolică de 91,24 grade,
acest produs putând fi curăţat de fenoftaleină, prin tratare cu cărbune activ sau bentonitu.
În cauză
au fost extinse cercetările în ziua de 15 ianuarie şi faţă de învinuitul Marinică Pădurariu, angajat al SC Fishmar Boys SRL, care a fost reţinut în după-amiaza zilei sus-menţionate pentru 24 de ore, pentru săvârşirea unor infracţiuni de
„complicitate la evaziune fiscală”, „de producere a băuturilor alcoolice distilate în afara antrepozitului fiscal”, „de deţinere şi comercializare a băuturilor alcoolice accizabile, cu încălcarea legislaţiei fiscale”, respectiv de „asociere în vederea săvârşirii unor infracţiuni”, acesta fiind lăsat în libertate, urmare a declaraţiilor date a doua zi. Inculpaţii menţionaţi, în perioada 1 septembrie 2010 – 12 ianuarie 2011, au desfăşurat aprovizionarea cu Dilusol 91%, de la SC Siromx Drinks SRL Baia Mare, acte materiale de complicitate privind obţinerea acoolului etilic prin filtrare, de producere şi îmbuteliere a băuturilor spirtoase rom şi votcă – 22 grade, respectiv acte materiale de complicitate privind vânzarea băuturilor alcoolice spirtoase către clienţi. Din cantitatea de 104.000 litri Dilusol 91%, aprovizionată în aceeaşi perioadă, 100.000 de litri a fost filtrată, obţinându-se 96.000 litri alcool etilic, care a fost utilizat în perioada sus–menţionată la producerea cantităţii totale de 384.000 litri băuturi alcoolice spirtoase rom şi votcă. Restul cantităţii de 4.000 litri de dilusol a fost identificată şi ridicată cu prilejul percheziţiei locaţiei sus menţionate.
Intră în schemă şi fiii lui Amişculesei
Conform procurorilor, activitatea infracţională a fost realizată cunoscând caracterul ilicit al acesteia, inculpatul Florin Cimpoi, administrator în fapt, potrivit procurii notariale, al SC Fishmar Boys SRL, utilizatorul Secţiei de Îmbuteliere subînchiriate de la SC Pascovicius SRL Botoşani, s-a asociat cu Dumitru Amişculesei, director general al SC Danyany Firacos SRL şi cu fii acestuia, Marius şi Andrei, angajaţi ai societăţii conduse de tatăl lor şi cu Mitică Vieru şi Vasile Arobore.
În perioada 1 septembrie 2010 – 31 decembrie 2010, s-au efectuat şase curse lunar, aprovizionând 4.000 litri Dilusol, la fiecare cursă, iar în perioada 1 – 12 ianuarie 2011 s-au efectuat două curse, aprovizionându-se la fiecare cursă aceeaşi cantitate. În fiecare lună, o cursă era efectuată cu documente legale de însoţirea mărfii, iar cinci curse se efectuau fără astfel de documente. În luna ianuarie 2011, cele două curse au fost efectuate cu documente legale de însoţire a mărfii. Inculpaţii cunoşteau faptul că băuturile alcoolice spirtoase sunt produse ilegal în afara antrepozitului fiscal şi că sunt deţinute şi comercializate cu încălcarea reglementărilor privind băuturile spirtoase accizabile.
Băutura obţinut – vîndută în magazinele controlate de Amişculesei
Dumitru Amişculesei a dispus comercializarea prin punctele de lucru ale societăţilor – magazinele Griviţa bl.Z13, Bucovina nr.15, Calea Naţională bl. K1 şi Curcubeului nr.6, de băuturi alcoolice rom şi votcă 22 grade netimbrate, fără documente legale de provenienţă şi fără evidenţierea în contabilitate a acestor operaţiuni comerciale, fiind ajutat în acest sens de către fii săi, Marius şi Andrei, angajaţi ai acestor societăţi.
Florin Cimpoi, în calitatea de administrator în fapt, a desfăşurat acte materiale privind omisiunea în tot a evidenţierii în acte contabile, a operaţiunii comerciale constând în aprovizionarea cu PET-uri de 10 litri, de către SC Sandokan SRL Răchiţi. În cunoştinţă de cauză, cu privire la întreaga activitate infracţională desfăşurată, a disimulat natura banilor obţinuţi prin săvârşirea infracţiunilor anterior enunţate, creând o aparenţă de legalitate a veniturilor obţinute.
În cauză s
e efectuează cercetări şi faţă de învinuitul Dănuţ Coman, reţinut pe 13 ianuarie 2011, actualmente în stare de libertate, ş
ef al secţiei de producere şi îmbuteliere a băuturilor spirtoase la SC Siromex Drinks SRL Baia Mare, pentru infracţiunea de „evaziune fiscală”, prejudiciul calculat bugetului de stat fiind de circa 190.000 lei.