Teatrul „Vasilache îi așteaptă pe copii la spectacolul „Aventurile lui Chiț”.
Iată comunicatul transmis redacției de către reprezentanții instituției de cultură:
Vă invităm la Teatrul „Vasilache", joi, 20 februarie 2025, de la ora 18:00 şi duminică, 23 februarie 2025, de la orele 11:00 şi 12:30 să vizionaţi spectacolul „Aventurile lui Chiţ".
Veţi urmări o poveste a unui şoricel „de teatru". El ronţăie decorurile vechi depozitate în podul teatrului, decoruri şi recuzita de care toata lumea pare că a uitat. Mai puţin Chiţ, care, scotocind prin cutii de carton se întâlneşte cu o balerină, cu câţiva cântăreţi mexicani, cu doi instrumentişti şi chiar cu câteva fantome. Chiţ îi aduce la rampă pe noii lui prieteni, personajele având un rol prin care s-au definit.
Regia, scenografia şi ilustraţia muzicală sunt semnate de Valentin Dobrescu.
Păpuşile sunt mânuite de actorii: Andrei Bordianu, Andrei Iurescu, Ana-Maria Apetrei, Cosmin Tanasă, Ioana Buta, Oana Asofiei, şi Pavel Petrași.
Spectacolul „Aventurile lui Chiţ" a fost prezentat în anul 2000 în cadrul Festivalul Internaţional „Sub căciula lui Guguţă" de la Chişinău – Republica Moldova. Spectacolul a fost apreciat de juriu şi distins cu Premiul pentru inovaţii în arta animaţiei spectacolului „Aventurile lui Chiţ"
Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 şi 18 ani.
Preţ bilet 20 lei
Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache" se pot achiziţiona on line https://www.entertix.ro/g/334/teatrul-pentru-copii-si-tineret-vasilache.html sau accesând www.teatrulvasilache.ro secțiunea Cumpără Bilet, ori de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile.
Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începerea spectacolului.
Vă aşteptăm cu drag!
Reduceri aniversare de până la 60% la Aurora Multimarket!
Redacția Botoșăneanul
Feb 20, 2025
ULTIMĂ ORĂ: O rulotă a luat foc, intervenție rapidă a pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Feb 20, 2025
Mii de botoșăneni salvați de echipajele SMURD, de la răniți în accidente la intoxicații și arsuri
Redacția Botoșăneanul
Feb 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile