Dintotdeauna, războaiele au adus cu ele tragedii, povești sfâșietoare și moarte. Însă, dincolo de dramele din spatele mitralierelor, ies la iveală și povești de viață impresionante.
Din necunoaștere, din ignoranță sau pur și simplu în vârtejul informațional produs de războiul din Ucraina, rușii lipoveni din toată lumea au fost priviți la început cu suspiciune.
Pentru că prea puțin se mai știe astăzi, în România sau oriunde, că rușii staroveri au fost ei înșiși refugiați în urma schismei ortodoxe ruse din urmă cu 350 de ani, nu înainte de a fi fost torturați, arși pe rug, cu degetele zdrobite și limbile tăiate, pentru unicul motiv că voiau să fie lăsați să se închine și să se roage așa cum moșteniseră de la străbuni.
Prigoana sângeroasă a rușilor împotriva propriului neam avea să îi determine pe mulți să ia drumul pribegiei. Doar cu icoanele în spate, în urmă cu aproape patru secole, rușii staroveri deveneau refugiați, mulți poposind în România, de unde nu au mai plecat niciodată.
În contextul războiului din Ucraina, întreaga atenție în România era îndreptată și către comunitatea rușilor lipoveni, cu precădere cea din Botoșani, aflată la granița cu Ucraina.
Mai ales că, la Vârfu Câmpului, începeau să sosească refugiați din Ucraina.
”Vă imaginați că nu era confortabilă pentru noi, reprezentanții comunității rușilor lipoveni, gestionarea unei situații ce ținea mai mult de felul în care ne raportam unii la alții în acest context”,
Ovidiu Ivanov, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din România, filiala Botoșani
(1).jpg)
Primele discuții au fost inițiate cu președintele Comunității Rușilor Lipoveni din România, deputatul Silviu Feodor, cu propunerea de a se oferi sprijin refugiaților care ajung în țara noastră, și anume prin a se pune la dispoziție centrele culturale ale comunității.
”Noi aici, la Botoșani, dispunem de 7 locuri de cazare, cu condiții foarte bune. Propunerea a fost foarte bine primită de către dl președinte și transmisă tuturor celor 40 de filiale din țară. Dincolo de posibilitățile oferite în ceea ce privește cazarea, ne-am pus la dispoziție și serviciile de traducere pentru a rezolva anumite probleme ce țin de documente sau îndrumare pentru refugiați. Au existat și preocupări din partea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani de a găsi clase sau locuri de desfășurare a orelor pentru copiii refugiaților”,
Ovidiu Ivanov, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din România, filiala Botoșani
Primii refugiați ajunși la Botoșani aduceau cu ei povești tulburătoare. Războiul își pusese deja amprenta pe chipurile mamelor, ochii copiilor priveau îngroziți în jur fără să înțeleagă ce se întâmplă cu țara lor.
”În comunitatea noastră au poposit mai multe familii de refugiați, aflate în tranzit. Am cunoscut adevărate drame, au sosit femei tinere cu copii foarte mici, care nu înțelegeau ce se petrece. Au rămas impresionați de faptul că au găsit aici, în comunitatea noastră, oameni care îi înțeleg și care îi ajută. Micul nostru gest de a contribui cu ceva la alinarea suferinței acestor oameni a ajutat și sper să ajute în continuare”,
Ovidiu Ivanov, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din România, filiala Botoșani
Unul dintre oamenii implicați în ajutorul acordat refugiaților a fost Paul Bilocopetiuc, inspector școlar pentru minoritatea ucraineană.
Prea puțin se știe, însă, că Paul Bilocopetiuc este el însuși copil al unor refugiați care, după Al Doilea Război Mondial, au fost nevoiți să își părăsească locurile natale spre a fugi din calea bolșevicilor.
.jpg)
”Sunt ucrainean după tată. Sunt născut în Vatra Dornei, iar tata a ajuns acolo fiind născut în Ucraina, la marginea Bucovinei de Nord. A ajuns la Vatra Dornei prin refugiu, din cauza faptului că au fost puși bunicii pe lista de chiaburi. Într-o noapte pe bunicul l-au luat cu camionul, cu alți semeni care aveau un pic de stare, și l-au dus în Siberia. Pentru că se zvonea că vor fi duși și ceilalți membri ai familiei, bunica într-o noapte, cu ajutorul unui vecin, cu tata de 10 ani și sora lui de 14 ani, cu străbunica, s-au urcat în căruță și au plecat în pribegie, au ajuns la Brodina, județul Suceava, unde mai erau familii de ucraineni. Apoi, printr-o familie de evrei, au ajuns la Vatra Dornei unde bunica a fost o perioadă slujnică. Familia de evrei, în anii 60 a emigrat în Țara Sfântă, și i-a lăsat pe bunica și pe tata să locuiască în casa lor”,
Paul Bilocopetiuc, inspector școlar pentru minoritatea ucraineană
Mai târziu, Paul Bilocopetiuc avea să ajungă în Botoșani prin căsătorie, oraș pe care nu l-a mai părăsit nici până astăzi.
În contextul dificil pe care Ucraina îl străbate de aproape un an, Paul Bilocopetiuc spune că a fost impresionat de sprijinul pe care refugiații l-au primit nu doar de la comunitatea ucraineană din Botoșani, dar și din partea rușilor lipoveni, precum și de implicarea exemplară a cetățenilor români care ”și-au pus la dispoziție casele, apartamentele, au oferit toată disponibilitatea celor în necaz”.
Un fapt nu mai puțin impresionant a fost acela că ucrainenii refugiați în Botoșani s-au rugat în biserica rușilor lipoveni.
”Nu vreau să pronunț cuvântul ”război”. Îmi doresc ca acest conflict să se termine cât mai repede, îmi doresc să ne dea Dumnezeu sănătate să putem trece peste aceste necazuri, comunitatea ucraineană și toți cei năpăstuiți. Mulțumesc domnului Ivanov pentru faptul că a avut deschidere și pentru cei care au dorit să meargă la biserica de rit vechi, biserica lipovenească - fiind singura din Botoșani - a avut porțile deschise pentru refugiații ucraineni”,
Paul Bilocopetiuc, inspector școlar pentru minoritatea ucraineană
.jpg)
Biserica Lipovenească a fost aproape de refugiați, le-a oferit găzduire, ajutor, sprijin spiritual.
”Este meritul bisericii care astfel s-a apropiat foarte mult de cei care se află în această perioadă într-o situație foarte dificilă. Dacă nu putem mai mult, posibilitățile noastre fiind limitate, sperăm ca măcar cu ajutorul rugăciunii să îl înduplecăm pe Dumnezeu să liniștească lucrurile acolo, în Ucraina, viața să reintre în normal, să nu mai existe suferință și să ne bucurăm și să ne amintim doar de lucruri frumoase”,
Ovidiu Ivanov, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din România, filiala Botoșani
