Pentru că mai mereu ies în față având discriminarea pe buze atunci când nu sunt sprijiniți în vreun demers. Pentru că nu au un spațiu adecvat în care să-și desfășoare activitățile, termenul de autogospodărire fiind unul necunoscut. Pentru că, așa cum se întâmplă în general, se supun unui tratament preferențial din postura de minoritari.
Dacă asociații neguvernamentale sau partide politice plătesc chirii pentru spații adecvate în care să-și organizeze evenimentele, reprezentanții Partidei Romilor au cerut tocmai sala de Consiliu Local din Primărie, pentru o ședință care oricum nu a fost una publică sau în interesul comunitar. Dar cum s-a ajuns aici?
”Noi am primit o solicitare din partea dlor pentru asigurarea unui cadru în care să-și desfășoare ședința. Am fost de acord cu acest lucru pentru că am fost receptivi și cu alte ocazii atunci când au venit solicitări din partea asociațiilor pentru a pune la dispoziție această sală de consiliu, ținând cont că, cei de la Partida Romilor nu au un sediu adecvat pentru acest lucru”, a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.
Mai mult, locul în care se iau cele mai importante decizii pentru cei aproape 100.000 de locuitori ai orașului, parte dintre aceștia și minoritari a fost transformat în ghetou de cei care ar fi trebuit să adopte o ținută civilizată, adecvată unei ședințe cu invitați din capitală. Iar lucrurile vor rămâne la acest nivel, pentru că este puțin probabil să fie aplicată vreo sancțiune. Au fost lansate însă, ceva scuze.
”Nu am crezut că lucrurile vor degenera, am avut o discuție cu reprezentantul de la București care și-a cerut scuze pentru lucrurile care s-au întâmplat aici, ne-a transmis că o parte dintre cei care au venit la ședință și au provocat scandal nu au fost invitați, dar lucrurile au intrat pe un făgaș normal și până la urmă situația s-a aplanat”, a mai spus edilul.
Click mai jos și vezi în VIDEO scandalul incredibil care a avut loc în Primăria Botoșani
(G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024