Informația reactualizată privitoare la posibila asociere în context electoral a lui Cătălin Flutur cu AUR a atras o reacție și din partea liderilor județeni ai acestei formațiuni.
În cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul AUR din Centrul Istoric al municipiului Botoșani, reprezentanții acestui partid au transmis ferm că la nivel județean nu au existat astfel de negocieri.
„O altă problemă care a apărut în presă și care ne-a fost adusă la cunoștință și despre care am fost chestionați în cursul zilei de ieri a fost preluarea informației din presa centrală conform căreia dl Cătălin Flutur și-a exprimat intenția de a candida din partea AUR la Primăria Botoșani. Tot ceea ce vă putem spune referitor la această informație, cum v-am spus și la conferința de presă avută în noiembrie, este că la nivel județean nu există absolut nicio informație referitoare la această posibilitate”,
Mihaela Stoiciuc, vicepreședinte AUR Botoșani
Articolul din publicația Puterea nu a amintit despre vreo negociere la nivel local, ci a făcut trimitere la o discuție purtată cu George Simion, liderul național AUR: „Dacă sunt la nivel național negocieri se va anunța la nivel național rezultatul acestor negocieri. Dar noi la nivel județean nu cunoaștem acest lucru”.
Liderii AUR Botoșani s-au interesat totuși la București pentru verificarea informației, iar răspunsul primit a fost că nu se pot furniza detalii și nu neapărat că nu au existat discuții.
„Informația primită de la nivel național, vă dați seama că am întrebat, a fost că la acest moment nu putem spune nimic despre o posibilă intrare a dlui Flutur în partidul AUR, cu atât mai puțin despre o posibilă candidatură. La noi la nivel de județ Botoșani nu s-au stabilit candidații nici pentru Primărie, nici pentru Consiliul Local, nici pentru Consiliul Județean”,
Mihaela Stoiciuc, vicepreședinte AUR Botoșani
În paralel, Organizația Județeană PNL a inițiat un sondaj de opinie în rândul botoșănenilor pentru a identifica un candidat cu șanse reale de a câștiga Primăria Botoșani.
Iar astăzi, pe Facebook, Cătălin Flutur și-a anunțat intenția de candidatură, fără a preciza însă dacă pe listele PNL, independent sau susținut de altă structură politică.
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024