Liderii de sindicat de la Sanitas şi CNSLR Frăţia s-au întâlnit vineri dimineaţă cu prefectul Cristian Roman pentru a discuta reorganizarea spitalelor. Cu această ocazie s-a pus în discuţie faptul că voturile exprimate împotriva desfiinţării Spitalului de Copii, Spitalului de Psihiatrie şi Spitalului de Obstetrică Ginecologie sunt influenţate politic şi nu se ţine cont de nevoile botoşănenilor.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a avut o întrevedere cu Octavian Dumitru, lider Sanitas, Lia Temciuc, lider Sindicatul din cadrul Spitalului "Mavromati" şi Ştefan Ţarcă, liderul CNSLR Frăţia cu privire la nemulţumirile cauzate de hotărârea de a nu comasa cele patru spitale. Prefectul Cristian Roman susţine comasarea unităţilor medicale deoarece acesta consideră că astfel cetăţenii vor fi mulţumiţi de actele medicale efectuate în spitale, iar ca o consecinţă la aceste tratamente va veni şi o finanţare mai bună care va asigura salarii mai mari, medicamente suficiente şi aparatură performantă. „
Poziţia mea a rămas fermă. Noi am discutat încă din luna octombrie, iată se împlineşte un an de zile de când am discutat despre comasarea spitalelor când încă nici nu era definitivată legea şi mai ales nu era ordinul ministrului de clasificare a spitalelor. Am reiterat punctul meu de vedere în ianuarie, în martie şi îmi păstrez cu consecvenţă părerea. Botoşaniul şi botoşănenii au nevoie de performanţă, nu de tratarea bolnavilor cu salvări şi paracetamol”, a declarat
prefectul Cristian Roman. Acesta se va întâlni pe rând cu preşedinţii partidelor pentru a discuta cu fiecare în parte despre comasarea spitalelor, ce părere au şi mai ales ce poziţie vor lua la următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean. „
Am avut de asemenea o întrevedere cu preşedintele PNL-ului în cursul zilei de astăzi. Se pare că şi ei îşi doresc realizarea unui spital de gradul III. Ei au şi în lucru două variante, una, cu care eu nu am prea fost de acord, susţin în continuare comasarea, una de reorganizare şi obţinere a unui gradului III al spitalului Botoşani prin reorganizarea unor secţii, nu este foarte clar nici pentru ei asta şi cealaltă cu comasarea au o singură problemă cu managementul şi şi-ar dori la o nouă unitate spitalicească care va fi compusă din Spitalul Judeţean şi încă celelalte trei spitale, îşi doresc un management performant, ceea ce nu este un lucru de condamnat”, a mai adăugat
prefectul. În concluzie, liderii partidelor ar putea să voteze comasarea spitalelor dar într-o formă pe care o vor stabili de comun acord şi care să mulţumească pe fiecare dintre părţi.
Elsa ŞEICA