Tentativa unor administraţii locale din Suceava şi Botoşani de a modifica limita administrativă în cazul a câte trei comune din fiecare judeţ s-a soldat cu eşec. Luni, prefecţii de Botoşani şi Suceava, Cristian Roman şi Sorin Popescu, au mediat întâlnirea dintre primarii din Dolhasca, Liteni, Hânţeşti şi cei ai unor comune vecine din Botoşani, între care au apărut divergenţe teritoriale.
Conform
Monitorului de Suceava, la finalul întâlnirii, potrivit prefectului Sorin Popescu, situaţia a rămas neschimbată, deoarece părţile nu au ajuns la un acord. Limitele teritoriale vor rămâne cele stabilite de legea 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România. Legea menţionată nu include referiri precise la delimitarea dintre două unităţi administrativ-teritoriale, însă această problemă urmează a fi rezolvată printr-un proiect al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, numit RELUAT (Registrul Electronic al Limitelor Unităţilor Administrativ - Teritoriale), început anul trecut. RELUAT înseamnă de fapt implementarea unei directive de mediu a Uniunii Europene, de realizare a unei infrastructuri de informaţii spaţiale la nivel european. Fiecare stat UE trebuie să realizeze o bază de date care să conţină un număr minimal de straturi de informaţii geospaţiale, care vor trebui să fie accesibile prin utilizarea unor tehnologii geospaţiale bazate pe standarde internaţionale. Finalizarea proiectului înseamnă şi încheierea divergenţelor dintre localităţi pe tema limitelor administrativ-teritoriale.