Primul reprezentant al Guvernului în Botoşani este nevoit să rămînă la Bucureşti din cauza ninsorii. Cristian Roman a aplecat marţi spre capitală, iar miercuri ar fi trebuit să se întoarcă, însă nu poate face acest lucru deoarece drumul spre Botoşani este blocat pe o porţiune din judeţul Buzău
. „Trebuia să vin azi, dar nu pot”, a spus
prefectul. De altfel, aceasta a avut un drum plin cu peripeţii spre Bucureşti. A plecat ieri spre capitală de la Piatra Neamţ, unde a participat la o întîlnire la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord – Est şi a ajuns abia astăzi la 3 dimineaţa la destinaţie.
„Am avut un drum cu peripeţii, am ajutat o salvare, am luat-o pe arătură”, a relatat
Cristian Roman. Norocul acestuia este că instituţia beneficiază de trei ani de un VW Touareg care se descurcă foarte bine pe zăpadă.
Prefectul se află la Bucureşti pentru rezolvarea unor probleme la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Agriculturii şi Agenţia Domeniilor Statului.