În cadrul şedinţei de Guvern care a avut loc miercuri 17 martie la Iaşi, premierul Emil Boc i-a convocat pe prefecţii din judeţele Moldovei cărora le-a trasat o serie de sarcini de care să se ocupe în perioada imediat următoare. Este vorba despre sprijin acordat pentru crearea de noi locuri de muncă, verificarea modului de aplicare a legii unice de salarizare, dar şi monitorizarea mişcărilor sociale.
„
Primul ministru Emil Boc ne-a invitat la o discuţie pe noi, cei şapte prefecţi prezenţi la Iaşi, unde premierul ne-a trasat cîteva sarcini care de altfel fac parte din sarcinile noastre de serviciu, în primul rînd, prioritatea zero a Guvernului Boc este crearea de noi locuri de muncă, în acest sens ne-a recomandat sprijin total către investitorii care vin să investească în această zonă a ţării în mod special”, a declarat
Cristian Roman prefectul judeţului Botoşani.
O altă solicitare a fost întărirea dialogului social avînd în vedere mişcările acţiunilor de protest în stradă, lucru care, confrom precizării prefectului Cristian Roman a fost dus la îndeplinire pe plan local, prin desfăşurarea unor întîlniri cu sindicaliştii la Palatul Administrativ, precum şi luarea unor măsuri în acest sens. Nu în ultimul rînd, premierul a adus în discuţie şi monitorizarea modului de aplicare a legii unice de salarizare, întrucît acest act normativ stîrneşte cele mai multe nemulţumiri pe plan local. „
În acest sens, eu deja am avut o discuţie cu reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Prestaţiii Sociale cărora le-am solicitat ca săptămînal să îmi înainteze un raport cu situaţia datelor centralizate de dumeanlor, pentru a vedea dacă legea este respectată corect”, a mai declarat
Cristian Roman.