Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a participat astăzi la manifestările organizate pentru a marca Ziua Veteranilor de Război.
Cu această ocazie, reprezentantul Guvernului în teritoriu a transmis mesajul premierului Marcel Ciolacu.
Redăm mai jos mesajul transmis:
”România onorează astăzi veteranii de război care au scris drumul spre independență și libertate al țării noastre.
Avem un loc pe care să-l numim acasă grație celor care, prin sacrificiu, au apărat tot ce ne aparține și tot ce iubim.
Veteranilor aflați la vârstă venerabilă, pe care avem privilegiul să îi avem între noi, le doresc sănătate și viață lungă, în mijlocul unor familii și comunități care să le poarte recunoștință.
Ziua de 29 aprilie statul român o dedică tuturor veteranilor care, din 1877, au luptat pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a României.
Datoria morală pe care o avem este să păstrăm vie memoria acestor luptători cu dragoste de patrie.
Felicit Ministerul Apărării Naționale pentru că a fost mereu vârf de lance în tot ceea ce ține de cinstirea și exprimarea recunoștinței pentru veterani, felicit Asociația Națională a Veteranilor de Război pentru implicarea deosebită și îi felicit pe toți cei care au pus umărul pentru veterani, inclusiv prefecturile și cetățenii care vor participa astăzi la manifestări, cu gândul la cei cărora le închinăm această zi.
Memorie eternă veteranilor pe care îi onorăm, multă sănătate puținilor veterani supraviețuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial!”
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024