La iniţiativa prefectului Costică Macaleţi, o comisie de specialişti din cadrul Instituţiei Prefectului şi Inspectoratului Şcolar Judeţean s-a deplasat marţi, 24 noiembrie, la Truşeşti pentru a media conflictul apărut între administraţia locală şi cadrele didactice de la Liceul „Demostene Botez”.
Aflaţi în a doua zi de refuz de a intra la ore, profesorii au solicitat drepturile băneşti prevăzute prin lege pentru decontarea navetei, sume restante de câţiva ani. Chiar dacă primarul a respins ca nesustenabilă financiar măsura plăţii sumelor, edilul a acceptat, în cele din urmă, soluţia propusă de directorul cancelariei prefectului, aceea de a plăti măcar parţial sumele restante, având posibilitatea alocării unor fonduri de la alte capitole bugetare. Împreună cu specialistul contabil al Primăriei, aceste capitole au fost identificate, astfel încât profesorii să poată primi, pentru început, banii pentru naveta efectuată în intervalul septembrie-decembrie 2015, urmând să fie găsită o formulă de eşalonare pentru plata celorlalte sume restante.
„Întotdeauna, în astfel de situaţii, dacă este un gram de bunăvoinţă se poate identifica o soluţie de compromis. Mă bucur că s-a găsit înţelegere de ambele părţi, pentru că blocajul creat de cadrele didactice îi afecta direct pe elevi.”, a declarat prefectul Costică Macaleţi după dezamorsarea conflictului de la „Demostene Botez.
CITEȘTE: Prefectu-i numără pe salariații din primării cu școală puțină
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile