Protestatarii au transmis un memoriu reprezentantului Guvernului în teritoriu.
Cei aproape 100 de protestatari antivaxerice s-au adunat duminică în Piața Revoluției au venit ”înarmați” cu mesaje menite a atrage atenția asupra încălcării libertăților fundamentale ale omului prin introducerea obligativității vaccinării copiilor împotriva diverselor afecțiuni.
Controversata lege a vaccinării, blocată în parlament de mai bine de trei ani, trezește noi nemulțumiri în contextul pandemiei, astfel încât proteste precum cel de duminică ar putea să se repete în perioada următoare. Textul legii, în forma în care a fost depusă inițial de PSD prevedea, cu adevărat, obligativitatea vaccinării copiilor cu vaccinurile din Calendarul național de vaccinare, însă a fost amendat ulterior, astfel încât acum vaccinarea este opțională, iar sancțiunile prevăzute sunt pentru refuzul consilierii și în termeni de ”ar putea”.
Protestatarii, ca reprezentanți ai societății civile, au explicat printr-un memoriu adresat prefectului de Botoșani că o lege ce ar obliga oamenii să se vaccineze ar încălca în mod evident Constituția României, care prevede că ”libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.”
Delegația ce a înaintat memoriul prefectului Dan Nechifor a putut afla că reprezentantul Guvernului în teritoriu este de acord cu necesitatea protejării libertății umane.
”O astfel de lege trebuie gândită foarte bine și cu multă prudență, pentru a nu prejudicia în nici un fel drepturile și libertățile fundamentale ale românilor. Personal sunt de acord cu dumneavoastră, oamenii trebuie să fie singurii care hotărăsc ce acte medicale primesc sau nu.”,
le-a spus prefectul protestatarilor, Dan Nechifor preluând memoriul și garantând trimiterea acestuia către forurile de profil din capitală.
(Comunicat Instituția Prefectului)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024