Pentru o mai bună eficiență, Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani încearcă să schimbe tiparul organizatoric al ședințelor care sunt convocate la nivelul instituției pe care o conduce.
Este drept că este constrâns și de faptul că actualul sediu al Prefecturii nu are capacitatea de a găzdui ședințe cu prezență ridicată.
Iar sala Nicolae Iorga a Prefecturii a fost deja dezafectată în vederea modernizării care este în plină desfășurare.
Ca atare, Dan Nechifor „s-a autoinvitat” acasă la sindicaliști.
A convocat ședința Comisiei de Dialog Social la sediul Cartel Alfa din Casa de Cultură a Sindicatelor.
„Am venit la dv., pe terenul dv. pentru că vă simțiți mai acasă și ați putea să comunicați, nu neapărat mai bine cât mai facil nemulțumirile dv.”, a transmis prefectul Dan Nechifor.
De altfel, singurul punct de dezbatere al ședinței din 31 ianuarie a fost un memoriu înaintat de Sindicatul Solidaritatea Sanitară de la Botoșani care explica modul în care deja vestita „ordonanță trenuleț” afectează (și) personalul din sistemul sanitar.
Înainte de a intra în miezul problemelor, liderul Cartel Alfa a recunoscut că postura de gazdă nu i se prea potrivește și o preferă pe cea de invitat: „Nu e atât de ușor să fii gazdă”, a transmis zâmbind Daniel Bulboacă, completat imediat de un membru al comisiei: „Este o altă încărcătură aici, nu-i așa?”, a întrebat retoric Daniela Lozneanu, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani.
Odată schimbate amabilitățile de început, Daniel Bulboacă a încercat să sintetizeze problemele cu care se confruntă angajații din spitale, de la neplata orelor suplimentare până la deficitul de personal.
Daniel Bulboacă, președinte Cartel Alfa Botoșani
„Problemele pe care vi le supun atenției nu sunt noi, dv. le cunoașteți din mandatul anterior. În continuare aceeași veșnică problemă o avem cu ordonanțele succesive prin care Guvernul României ia unele măsuri fiscal – bugetare în fiecare an”,
Ceilalți sindicaliști prezenți i-au cerut prefectului Dan Nechifor să acorde importanța cuvenită dialogului social.
Lucru care nu s-a întâmplat în fostul mandat de la Prefectură. Liderii sindicali au transmis că nu au avut nici măcar o singură întâlnire cu parlamentarii spre exemplu, sau cu directorii de deconcentrate în acele ședințe lărgite pe care obișnuia Dan Nechifor să le convoace în primele sale mandate de prefect.
Cerere care se va concretiza la următoarea ședință.
O școală gimnazială din Botoșani, parte dintr-un proiect cu finanțare europeană
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Vernisaj inedit la Botoșani: Lucrări vechi de jumătate de secol expuse la Muzeul Județean
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile