Animozitatea politică dintre prefectul PNL și primarul PSD al municipiului nu mai este un secret. Și este concentrată deocamdată pe compania de transport a orașului care de mai bine de un an nu mai are Consiliu de Administrație (CA).
Întregul parcurs al demersurilor pentru numirea unuia de culoare politică corespunzătoare este de notorietate deja.
Ca răspuns la acuzațiile primarului că înlesneșe dizolvarea societății Eltrans, prefectul Dan Nechifor a ieșit public și a explicat că soluțiile pentru ieșirea din impas se află totuși la Primăria Botoșani și Consiliu Local.
„Referitor la cele două acțiuni în anulare, pentru consiliile de administrație provizorii... Le-am introdus motivat de faptul că lista scurtă din care trebuiau numiți administratorii nu a fost suspendată și anulată de instanță conform prevederilor legale. Dacă nu s-a suspendat / anulat rezultatul de către instanță, poate fi numit un CA provizoriu pe o perioadă de patru luni maxim, lucru care a și fost făcut. Acel CA și-a dus la îndeplinire mandatul de patru luni, după expirarea acelui mandat, cei care au fost declarați în acea listă scurtă, trebuiau numiți în CA”,
Dan Nechifor, prefect
Cu alte cuvinte, prefectul susține că trebuie numiți cei cinci câștigători ai concursului organizat pe vremea în care primar era Cătălin Flutur și care, culmea coincidenței, sunt toți membri PNL, colegi de partid ai lui Dan Nechifor.
În mai 2020, prin votul Danielei Roșu, care și-a trădat partidul, s-a reușit prelungirea cu patru luni a vechiului CA, care condusese societatea timp de patru ani:
Ședință la Primărie pentru blocajul de la Eltrans, Flutur vrea scoaterea PSD-iștilor din AGA
CA care până la urmă a fost votat tot pe criterii politice.
Mai departe, prefectul Dan Nechifor s-a referit la acțiunile deschise în instanță de Primărie pentru anularea concursului pentru CA-ul de la Eltrans și care au fost respinse. Și a punctat faptul că această procedură a fost organizată de un expert independent, deși obiectivitatea acestor firme este de cele mai multe ori pusă sub semnul întrebării, în condițiile în care rezultatele seamănă izbitor cu negocierile politice care au loc înainte.
„Având în vedere că acea procedură de selecție nu a fost suspendată sau anulată de instanța de judecată, acel raport final, acea listă scurtă, din punct de vedere legal, pot fi aprobate de CL”,
Dan Nechifor, prefect
Consiliu Local a respins însă lista scurtă.
În continuare, prefectul a arătat că mandatul directorului Victor Ivănescu mai poate fi prelungit, chiar până la momentul în care s-ar pronunța instanța pe litigiile care sunt pe rol.
„După expirarea mandatului pe CA-ul provizoriu de patru luni, mandatul dlui Victor Ivănescu a fost prelungit pe o hotărâre a AGA, nu printr-o hotărâre a CA, mandat care va expira cred că mâine. Acea prelungire făcută de AGA putea fi făcută până la numirea CA în momentul în care s-a făcut prelungirea”,
Dan Nechifor, prefect
Coincidență sau mai degrabă nu, punctul de vedere al prefectului și toate acțiunile sale privitoare la SC Eltrans SA corespund cu cele ale colegilor săi de partid.
Întrebat cât de impațial poate fi un prefect membru PNL care tot atacă hotărârile adoptate de o majoritate PSD, Dan Nechifor a răspuns:
„Sunt obligat să atac o hotărâre de numire a unui CA provizoriu în condițiile în care legea prevede expres că acel CA provizoriu poate fi numit o singură dată, pe o perioadă de patru luni până la votarea în CL a listei scurte”.
De asemenea, prefectul a fost întrebat dacă poate da un singur exemplu de hotărâre promovată de grupul PNL și pe care a atacat-o în mandatul de primar al lui Cătălin Flutur. Cel care îi este coleg de partid, care a fost învins la alegerile locale de social-democratul Cosmin Andrei și care l-a susținut la recentul scrutin intern din PNL Botoșani în cursa contra lui Costel Șoptică pentru președinția organizației județene. Nu a putut da un exemplu concret.
„Da, pot, nu le știu pe de rost. Vă dați seama că nu am lista de hotărâri atacate la mine. Pot să vă caut și să vă arăt că le-am atacat. Pentru că priviți lucrurile cumva punctual, vă pot da o listă a hotărârilor adoptate de actuali primari liberali, atacate în instanță. Dacă acesta era scopul întrebării”.
A a dat asigurări că va prezenta public o listă cu hotărâri ale primarilor liberali care au fost atacate de Prefectură în contencios administrativ.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024