În această dimineaţă, prefectul Dan Şlincu a efectuat o vizită la sediul unei instituții de la Botoșani, după ce lucrătorii din cadrul acestei instituţii au declanşat greva generală.
Mai exact la Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu (CJGM). Întâmpinat de toţi angajaţii, reprezentantului guvernului în teritoriu i s-a adus la cunoştinţă că cea mai mare problemă, care i-a determinat să recurgă şi la această formă de protest, o reprezintă veniturile salariale, se arată într-un comunicat de presă.
„Salariile pe care le primim sunt neproporţionale cu activităţile pe care le avem dar şi cu veniturile pe care le au angajaţii altor structuri cu activităţi similare. Lucrăm pe peste 2.000 de acte normative. Prin noua lege a salarizării, studiind draftul, nu obţinem mai nimic şi ajungem astfel în situaţia de a nu mai avea cu ce să ne susţinem familiile”, a fost punctul de vedere al unui salariat din cadrul CJGM.
Un alt lucrător i-a explicat prefectului că de mai mult timp s-au declanşat diferite forme de protest şi au fost susţinute discuţii şi la nivel central însă fără succes.
„Din 2015 tot încercăm să facem ceva dar acum ne-a ajuns «cuţitul la os» şi am reuşit să ne mobilizăm”, a precizat un alt angajat al instituţiei botoşănene.
Prin greva generală, declanşată de azi pe o perioadă nedeterminată, toată activitatea instituţiei va fi blocată. Nu vor mai fi efectuate controalele în teren, nu se va mai răspunde la sesizări dar nu vor mai fi eliberate nici documente necesare persoanelor care accesează proiecte finanţate cu fonduri europene.
„Este regretabilă situaţia în care s-a ajuns şi sper să se rezolve în cel mai scurt timp posibil”, a precizat prefectul Dan Şlincu, care a luat legătura şi cu directorul general al Direcţiei Generale pentru Relaţiile cu Instituţiile Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Teodor Gheorghe.
În urma acestor discuţii, reprezentantului guvernului în teritoriu i s-a transmis că situaţia este cunoscută la nivel naţional şi că vor avea loc negocieri în cadrul Ministerului Mediului.
Este pentru prima oară când la CJGM, unde sunt nouă angajaţi, s-a declanşat greva generală. Pe perioada acestei forme de protest, salariaţii nu vor fi remuneraţi.
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024