Aşa cum ministrul Achim Irimescu a anunţat la Botoşani, Guvernul a prelungit termenul până la care fermierii pot depune cererile unice de plată, fără perceperea penalităţilor de întârziere.
Decalarea a fost aprobată în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută, având la bază o derogare de la actele normative în vigoare, stabilită de către Comitetul de Plăţi Directe şi Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene, astfel încât data limită pentru depunerea cererii unice de plată pentru anul 2016 este 31 mai 2016, după această dată mai se mai pot depune cereri încă 25 de zile calendaristice, dar cu penalizare de 0,1% pe zi. În aceeaşi ordonanţă de urgenţă, la solicitarea principalelor asociaţii de crescători de animale, pentru a beneficia de plăţile pe suprafaţă, pentru cca. 1 milion ha de pajişti concesionate de la autorităţile locale, se reîncadrează în categoria potenţialilor beneficiari ai plăţilor, asociaţiile crescătorilor de animale. Aceasta pentru că prevederile anterioare ale OUG nr. 3/2015, stipulau că asociaţiile nu mai puteau depune cererea unică de plată şi, implicit, nu mai beneficiau de plăţile pe suprafaţă.
O altă prevedere a actului normativ, adoptat săptămâna trecută, vizează înfiinţarea funcţiei de ataşat agricol, funcţie publică ce va avea rolul să asigure reprezentarea României în ţări membre UE sau în ţări terţe. Se vizează implicit promovarea produselor agroalimentare tradiţionale, iniţiativă explicată, de asemenea, de ministrul agriculturii în vizita sa din 8 mai de la Botoşani, dată la care a lăudat unele produse tradiţionale din judeţ.
„Îi rog pe specialiştii APIA, dar şi pe domnii primari, să informeze botoşănenii privind toate aceste noutăţi legislative, astfel încât toţi cei care au dreptul, conform legii, să poată beneficia de facilităţile oferite de prevederile europene.”, este comentariul făcut de prefectul Dan Nechifor.
CITEȘTE: Muncă intensă pentru specialiștii de la APIA: Mii de dosare le vor trece prin mâini
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024