Prefectul, onor în faţa a sute de oameni şi discurs despre măreţii şi visuri - VIDEO
Ca în fiecare an, de Ziua Naţională a României, prefectul Cristian Roman în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu a primit onorurile militare prilejuite de această sărbătoare naţională şi a condus grupul oficialităţilor locale la manifestaţia organizată în acest sens.
Cristian Roman împreună cu Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul Cătălin Flutur au ajuns în Piaţa 1 decembrie în jurul orei 10:00 în dimineaţa zilei de 1 Decembrie. Prefectul a salutat garda grupată în centrul istoric al municipiului formată din cadre MapN şi MAI. De asemenea, prefectul a deschis seria alocuţiunilor din partea oficialităţilor cu un discurs despre români, visuri şi măreţie. „Sărbătorim astăzi una dintre cele mai importante zile pentru noi, este Ziua Naţională a României. Este ziua noastră, a tuturor românilor. Este ziua măreaţă a împlinirii visului ca toţi de o naţiune, să trăim în aceleaşi hotare, ca fraţii. Am în mână stenograma lor de cuvânt din data de 1 decembrie 1918 din Marea Adunare Naţională din Alba Iulia. Nu există lecţie de patriotism mai mare decât aceea care înfloreşte din luările de cuvânt ale unor membri ai Marii Adunări Naţionale de atunci precum Iuliu Maniu sau Vasile Goldiș”, a afirmat prefectul Cristian Roman în faţa sutelor de suflete adunate în Piaţa 1 Decembrie. (G.E.) VEZI VIDEO CU DISCURSUL ŞI ONORUL MILITAR