Anul 2016 a venit la Botoșani cu mai multe probleme de ordin administrativ și managerial, iar mulți oameni au început să se plângă de situațiile survenite ca urmare a acestor deficiențe.
La finalul unei ședințe de Colegiu Prefectural de la Botoșani, prefectul Costică Macaleți a ținut să facă o precizare și să-i înțepe puțin pe directorii unor instituții publice: "Sunt multe instituții unde oamenii acuză că se formează cozi foarte mari. La Casa de Pensii oamenii reclamă că se dau aprobările în 3-4 luni de zile, să încercăm să evităm cozile, pentru că sunt oameni bătrâni, oameni cu probleme medicale".
La început de an cele mai mari cozi sunt formate în general la Direcția de Impozite și Taxe Locale (DITL) aflată în subordinea Primăriei Botoșani unde se prezintă cetățenii pentru a-și achita dările pentru noul an. De altfel, în primele zile ale lui 2016 atât Direcția de Impozite cât și casieriile societății Nova Apaserv au fost închise iar mulți oameni au plecat supărați atunci când au încercat să-și achite taxele și impozitele, lucru care a stopat oarecum fluidizarea programului.
Decizie radicală: Mai multe produse vor fi retrase din supermarketurile de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Slobozia, prețuri de la 20 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Șoferi cu tupeu amendați de polițiști la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Doamnele de la ISU Botoșani s-au întrecut la badminton
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile