Județul Botoșani este în aceste momente un adevărat furnicar de oameni care roiesc în diferite zone, fie că vorbim despre păduri, parcuri, cartiere sau altfel de locuri din domeniul public.
Încă de la primele ore ale dimineții, în oraș au putut fi văzuți copii, tineri, adulți cu saci și mănuși, aplecându-se pentru a ridica resturi aruncate pe jos.
Îmbrăcați lejer, șefi de instituții, parlamentari sau funcționari din instituții au ieșit la rându-le pentru marea curățenie a României. Prefectura a primit zona Baisa.
Acolo au ajuns senatorul Doina Federovici, prefectul Dan Șlincu, subprefectul Daniela Lozneanu, șeful de la Serviciul Pașapoarte, Alin Popovici, directorul Direcției Silvice dar și o sumedenie de funcționari din Prefectură. Unii și-au luat și copiii pentru o importantă lecție civică ce le-a fost oferită prin puterea exemplului.
Pădurea de la Baisa a fost măturată de grupul de persoane care s-au aplecat și au strâns resturile lăsate de alții. Le-au colectat selectiv și au adunat în saci diferiți, peturile, hârtia, plasticul sau metalul.
Sacii au fost aduși la marginea drumului spre a fi ridicați ulterior de operatorii de salubritate și transportați la depozitul ecologic de deșeuri de la Stăuceni.
„Pe lângă faptul că această acțiune este benefică și pentru condiția noastră fizică, mare parte din suprafața județului este ecologizată. Important este și faptul că această colectare este făcută selectiv, pe hârtie, plastic, metal. Dar mai ales că sunt și copii care conștientizează importanța pe care o are mediul înconjurător și respectul pe care trebuie să-l acordăm naturii”,
A explicat prefectul Dan Șlincu
Au răspuns pozitiv campaniei în jur de 20.000 de botoșăneni care astăzi fac curățenie în județ.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024