Surpriză pentru aspirantele la permisul de conducere care au susţinut marţi dimineaţă proba teoretică. La ora 9:00, când să înceapă examenul, în sala specială amenajată la Serviciul Publicul Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) şi-a făcut apariţia prefectul.
Însoţit de comisarul şef Dănuţ Ciubotaru, şeful SPCRPCÎV şi alte cadre din Prefectură şi serviciul subordonat, Cristian Roman a ţinut să ofere câte o floare fiecărei candidate.
„Eu sper din toată inima ca astăzi după-amiază să aveţi măcar două motive de sărbătorit”, şi-a început
primul reprezentant al Guvernului în judeţ scurta alocuţiune, evidenţiind astfel că îşi doreşte ca, pe lângă Ziua Femeii, participantele la examen să se bucure şi de obţinerea permisului. El a arătat că le oferă câte o floare în semn de încurajare şi de respect. Ca atare, a acordat câte o garoafă fiecărei d-ne sau domnişoare prezente în sala de examinare, totul cu pupăturile aferente şi remarcând că, deşi a venit să felicite fete şi femei, candidaţii sunt în majoritate bărbaţi. Apoi, prefectul a făcut acelaşi lucru pe holurile şi în birourile SPCRPCÎV. Acţiunea nu s-a oprit însă aici. De la Serviciul de Permise Cristian Roman a plecat la locul unde se dădea proba practică pentru permis, iar apoi la Serviciul de Paşapoarte. Sesiunea de pupături nu a rămas fără urmări, obrajii prefectului fiind la un moment dat plin de urme de ruj.