Discuțiile privitoare la condițiile oferite beneficiarilor din centrele de asistență și îngrijire din județul Botoșani au fost declanșate în cadrul unui Comitet Consultativ al Protecției Consumatorilor care s-a întrunit astăzi în sala Ștefan Luchian a Prefecturii, la convocarea prefectului Sorin Cornilă.
Din componenții acestei structuri, vorbitorii zilei au fost Teodor Ferariu, director al Direcției de Sănătate Publică (DSP) care a prezentat un raport privitor la respectarea condițiilor igienico - sanitare în centrele rezidențiale din județul Botoșani, precum și Vasile Trofinov, șeful Serviciului Județean de Metrologie Legală (SJML) care a avut o informare privind legalitatea mijloacelor de măsurare utilizate în perimetrul piețelor agroalimentare.
Teodor Ferariu a dat citire raportului privitor la concluziile inspectorilor sanitari în două acțiuni de control realizate începând cu data de 10 iulie 2023 primul și al doilea, începând cu 24 august, în baza unui ordin emis de prefectul Sorin Cornilă.
„Au fost verificate 56 de unități, aplicându-se 16 amenzi contravenționale în valoare de 31.800 de lei și două avertismente. În cazul activităților autorizate de DSP ca și activități în centrele rezidențiale specifice, nu s-au dispus prin decizii suspendarea activității, deci nu au fost constatate deficiențe care să impună astfel de măsuri”,
Teodor Ferariu, director DSP Botoșani
Printre deficiențele constatate se numără depășirea capacității de cazare față de structura autorizată de către DSP, respectiv 9 paturi în plus față de 24 de paturi autorizate.
Măsura a fost dispusă cu termen imediat în vederea intrării în legalitate și a găsirii de soluții de către furnizorul de servicii de a încerca să-și mărească capacitatea de cazare.
Alte neconformități au mai fost cele legate de existența alimentelor neetichetate pentru care Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a dispus și distrugerea acestora.
Inexistența cursurilor de igienă în cadrul personalului care deservea activitățile de bucătărie sau de îngrijire unde s-a dispus măsura efectuării cursurilor de către aceștia.
„La unele centre nu se asigurau plase anti-insecte la ferestre, au fost dispuse măsuri pentru punerea acestora. Au fost și situații când nu erau suficiente materiale de curățenie sau produse de dezinfecție. În cadrul unor centre s-a dispus măsura reîntregirii stocurilor și asigurării într-o cantitate adecvată a acestora. Probleme de tencuială în unele centre rezidențiale, tencuială căzută sau fisuri pe tavane, care s-a dispus și acolo imediat remedierea acestora și igienizarea spațiilor corespunzător”,
Teodor Ferariu, director DSP Botoșani
De asemenea, au fost și produse biocide folosite la dezinfecție cu termenul expirat. S-a dispus eliminarea lor într-un termen scurt. Dotare cu materiale pentru igienă individuală în cantități insuficiente în cazul grupurilor sanitare, și în acest caz fiind solicitată mărirea stocurilor.
Primul control a fost efectuat în perioada 10-15 iulie, în baza ordinului de prefect și ordinului viceprim ministrului și ministrului de Interne. Ulterior, în perioada 24 august - 1 septembrie prefectul a emis un nou ordin pentru reluarea controalelor și pentru a se constata dacă deficiențele au fost remediate.
„La o lună de zile aproximativ am revenit cu un ordin de prefect, am constituit o altă comisie care a verificat măsurile constatate în prima etapă de verificare. În mare parte să zicem că s-au dus la îndeplinire. Acum suntem cam la 30 de zile de la cea de-a doua activitate de verificare, deși termenul din ordinul de ministru este 29 septembrie, pentru finalizarea acțiunii inițiale. Dar noi nu ne vom opri aici”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
Se va reveni la centrele rezidențiale din județ pentru a se verifica dacă au fost remediate problemele depistate.
Prefectul a transmis că dorește să se asigure că sănătatea și siguranța beneficiarilor din aceste unități nu este periclitată.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024