Șefii de instituții implicate în activitatea de verificare a centtrelor private și de stat care găzduiesc adulți și copii au fost adunați în această dimineață de prefectul Sorin Cornilă.
Au ieșit public pentru a prezenta, fiecare pe propria linie de competență, rezultatele controalelor după 10 zile în care comisiile mixte și-au desfășurat activitatea.
S-a ajuns în toate cele 68 de unități de asistență socială din județul Botoșani care sunt acreditate conform legislației în vigoare. Dintre acestea un număr de 45 găzduiesc persoane vârstnice.
S-au făcut controale și în centrele care funcționează sub umbrela cazărilor turistice, pentru a evita controalele instituțiilor statului.
„Noi am identificat alte centre care funcționau sub alt cod CAEN care de fapt cazau persoane vârstnice acolo sau persoane cu dizabilități, cinci centre. În aceste 10 zile am făcut o verificare și la aceste centre. Am ținut și țin în continuare să fie publică toată activitatea pe care o desfășor și care am desfășurat-o pe acest subiect, să fie transparență și să știe toată lumea ce se întâmplă chiar dacă poate am fost și suntem cu toții dezamăgiți de toate situațiile pe care le avem”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
Raportul final urmează să fie transmis către autoritățile centrale, la fel cum se întâmplă în toate județele țării unde s-au făcut controale identice.
La Botoșani au fost aplicate 278 de sancțiuni dintre care 47 sunt amenzi. Acestea vizează centrele care funcționează cu autorizație de oferire a serviciilor sociale, conform legii.
„Cuantumul total al amenzilor a fost de 294.000 de lei, nu știu dacă este o sumă mare sau mică, chestiunea este că s-au găsit nereguli și acesta este un lucru pe care în continuare noi vom încerca să-l reglăm și acțiunile de control nu se vor termina aici. Vom trece în etapa a doua de verificare”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
Neregulile nu au fost tocmai puține, iar inspectorii de control au stabilit termene de remediere pentru fiecare în parte.
Urmează reveniri ale controalelor pentru a se verifica dacă acestea au fost corectate.
De asemenea, având în vedere că s-a știut că urmează verificări în acest gen de centre și există posibilitatea ca administratorii acestora să le fi așteptat, prefectul Sorin Cornilă susține că, pe viitor vor mai fi controale inopinate, centrele fiind alese aleatoriu.
Pentru modificarea legislației în vigoare și pentru ca din acest domeniu de activitate să dispară centrele care îngrijesc bătrâni dar pe codul CAEN, respectiv 5590, oferă cazare în scop turistic.
Prefectul susține că toate aceste unități trebuie să funcționeze în baza aceleiași legislații.
La Botoșani sunt 5 astfel de centre.
În acest caz s-au aplicat 27 de sancțiuni dintre care 10 amenzi în valoare totală de 88.500 de lei.
„Situația clar că necesită multe îmbunătățiri, o indică numărul mare de sancțiuni, de amenzi, de măsuri de conformare care s-au dat de organele de control participante în aceste comisii pe care le-am constituit la nivelul Instituției Prefectului. În continuare vom continua și vom monitoriza activitățile de coordonare în această zonă de activitate care sperăm să se corecteze în viitorul apropiat printr-o modificare legislativă și stabilirea unor normative clare și exacte în ceea ce privește autorizarea acestor centre, indiferent de tipul activității pe care-l prestează”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
Și nu în ultimul rând, toate instituțiile statului de la Botoșani au oferit asigurări că în niciun moment nu a fost pusă în pericol sănătatea su chiar viața beneficiarilor din centre.
În ciuda neregulilor depistate, numeroase de altfel, nu există vreo unitate care să se apropie ca nivel de „azilele groazei” din Ilfov.
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024