Unul dintre invitații care au luat loc la prezidiu la ședința cu directorii unităților de învățământ a fost prefectul Sorin Cornilă.
În discursul său, șeful Prefecturii a arătat că educația reprezintă cea mai bună șansă de a progresa pentru fiecare cetățean și pentru întreaga națiune.
”Motiv pentru care aceasta constituie una dintre prioritățile Guvernului României, dovadă fiind și faptul că suntem în plin proces de transformare a sistemului românesc de învățământ. Modificările pe care le aduce Guvernul prin Legile Educației Naționale reflectă o viziune orientată spre viitor”,
Sorin Cornilă, prefect
Directorilor le-a vorbit despre misiunea nobilă pe care o au în procesul de pedagogie, mai ales într-un județ cu o pondere importantă în personalități marcante din diverse domenii de activitate.
„Educația reprezintă o prioritate pentru Instituția Prefectului, din această perspectivă vă vom oferi sprijin permanent în rezolvarea problemelor din unitățile școlare. La nivelul județului Botoșani sunt școli care arată bine, dar încă mai sunt și școli care lasă de dorit. Vă propun ca împreună să fim mai implicați. Îmi doresc să implementați cât mai multe proiecte, să solicitați fonduri de la autoritățile locale de reabilitare a unităților de învățământ pentru dotări, pentru sisteme de monitorizare video și pentru pază. Iar dacă întâmpinați greutăți în relația cu autoritățile locale, în relația cu d-nii primari vă ofer tot sprijinul meu.
Acolo unde sunt probleme să căutăm împreună soluții astfel încât până la începerea noului an școlar următor toate unitățile de învățământ din județ să dețină autorizații sanitare și avize de securitate la incendiu. Printr-o colaborare interinstituțională vom continua acțiunile cuprinse în Planul teritorial comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar”
Sorin Cornilă, prefect
Șeful Prefecturii și-a oferit întreaga disponibilitate de a găsi soluții pentru rezolvarea unor situații care se pot ivi în sistemul educațional.
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024