Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, a convocat astăzi o ședință operativă cu șefii structurilor MAI din județ.
La întâlnirea de lucru au participat Comisar șef Costîn Tudor – Împuternicit șef al IPJ Botoșani, colonel Petru Pălimariu – Prim Adjunct al Inspectorului Șef al ISU Botoșani, Comisar șef de poliție Valeriu Harabulă – șef al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani și Colonel Cristian Boariu – Inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
În cadrul ședinței au fost trecute în revistă evenimentele publice cu participare numeroasă organizate în următoarea perioadă și prezentate măsurile care vor fi dispuse pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în județul Botoșani.
Structurile MAI vor acționa în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență.
Prefectul județului Botoșani a solicitat suplimentarea efectivelor de intervenție în perioada sărbătorilor de iarnă și o prezență sporită a polițiștilor rutieri pe drumurile din județ pentru a asigura fluidizarea circulației și pentru a preveni producerea unor evenimente nedorite.
”La nivelul fiecărei structuri în parte vor fi dispuse măsuri specifice pentru a se acționa permanent în teren în sprijinul cetățenilor. Le mulțumesc șefilor structurilor teritoriale ale MAI din județul nostru pentru buna colaborare și le mulțumesc angajaților Ministerului Afacerilor Interne care vor fi la datorie în zilele de sărbătoare. În această perioadă se acționează pentru descurajarea vânzării ilegale a articolelor pirotehnice și pentru prevenirea accidentelor provocate de acestea. Folosirea de către minori este extrem de periculoasă, tocmai de aceea readucem în atenție importanța supravegherii copiilor de către părinți și educarea lor despre pericolele și riscurile reprezentate de acestea.”
Sorin Cornilă, prefect
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024