Prefectura şi Primăria „ocupate” de 17 turci – FOTOGALERIE & VIDEO
Oficialităţile locale au primit miercuri vizita unui grup de cadre didactice din Turcia. 17 inspectori şcolari din Karaman au ajuns la Botoşani graţie unui proiect Comenius iniţiat de Casa Corpului Didactic (CCD). Acesta a fost implementat încă din decembrie 2010, când opt profesori din judeţ au mers în Turcia, după care, în iulie 2011, omologii le-au întors vizita.
În aceste zile s-a bifat a treia întâlnire dintre cele două părţi. „Astăzii, între oraşele Karaman şi Botoşani s-au finalizat actele oficiale de înfrăţire şi colaborare economică, culturală, ştiinţifică şi educaţională. CCD este intermediar între municipiul Botoşani şi oraşul Karaman şi este onorată că a intermediat această înfrăţire între două ţări, între două oraşe”, a afirmat Gică Manoli (foto), director CCD. Turcii au fost primiţi de prefect şi primar. „Sper să găsiţi oraşul nostru aşa cum ne dorim noi. Vreau să vă spun că onoranta noastră precedentă întâlnire pe care am avut-o la Botoşani cu dl. guvernator Souleyman ne-a rămas vie în amintire, iar propunerea care a venit atunci de la dl. guvernator şi cu girul d-lui prefect Cristian Roman a ajuns aproape de final”, a declarat Cătălin Flutur. Oaspeţii din Karaman au fost mişcaţi de primirea care li s-a făcut la Casa Corpului Didactic. ”Sunt profund impresionaţi de oraşul Botoşani, de ospitalitatea noastră. I-a impresionat mult, foarte mult, că au fost primiţi cu pâine şi sare la Casa Corpului Didactic”, a mai spus Gică Manoli. Proiectul iniţiat de CCD se ridică la 25.000 de euro.