Două confederaţii sindicale de la Botoşani vor protesta miercuri în stradă. Acţiunea pusă la cale de liderii judeţeni ai Cartel Alfa şi BNS este organizată în ajunul Summitului European din 1 şi 2 martie, dominat de tema austerităţii şi disciplinei bugetare.
Cu această ocazie Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES-ETUC) doreşte să transmită un mesaj clar către liderii UE: impunerea acestei austerităţii va arunca Europa în recesiune! Membrii ETUC organizează în aceeaşi zi manifestaţii în toate cele 27 de ţări pentru a denunţa şi a condamna acest tip de guvernanţă şi pentru a propune alternative pentru locuri de muncă şi justiţie socială. Ca atare, Cartel Alfa organizează manifestaţii în toată ţara miercuri, 29.02.2012, între orele 14-16.
„Prin intenţia de adoptare la Summitul European din 1-2 martie 2012 a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Europeană şi Monetară, liderii europeni răspund la austeritatea actuală cu noi măsuri de austeritate, care nu vor face altceva decât să accentueze efectele crizei şi să declanşeze conflicte sociale. Semnarea Noului tratat fiscal reprezintă condamnarea lucrătorilor din România la noi tăieri de salarii începând cu anul 2013, concomitent cu o po sibilă creştere a vârstei de pensionare, reprezintă condamnarea pensionarilor la scăderea nivelului de trai, prin diminuarea valorii reale a pensiei, care nu va fi corelată cu creşterea preţurilor alimentelor, medicamentelor şi utilităţilor. Trebuie să ieşim cu toţii în stradă şi să spunem clar: PÂNĂ AICI! AJUNGE! Dacă nu conştientizăm acest lucru ACUM, noi şi copiii noştri vom suferi CURÂND! ” este mesajul transmis de M
arius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa Botoşani.
Membrii Cartel ALFA solicită:
• Amânarea semnării de către România a tratatului austerităţii, cel puţin până în momentul în care ţara noastră îndeplineşte criteriile pentru accesul în zona Euro.
• Crearea de locuri de muncă şi păstrarea celor existente prin aplicarea şomajului tehnic.
• Respectarea acordului privind creșterea salariului minim garantat în plată.
• Combaterea fraudei şi evaziunii fiscale.
• Combaterea muncii la negru şi a muncii la gri.
• Restabilirea unui dialog social responsabil.
• O reformă a sănătății în beneficiul contribuabililor.
• Asigurarea unei pensii decente, conform muncii prestate.
Oroşanu invită toţi cetăţenii care susţin aceste revendicări să li se alăture sindicaliştilor miercuri la ora 14, pe terasa Casei de Cultură a Sindicatelor Botoşani, pentru a porni împreună într-un marş de protest finalizat cu un miting în faţa Prefecturii Botoşani!
CITEȘTE ȘI:
Sute de botoşăneni au mărşăluit prin municipiu – GALERIE FOTO