Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat astăzi o ședință operativă cu șefii structurilor MAI din județ.
La întâlnirea de lucru au participat Comisar șef Costîn Tudor – Împuternicit șef al IPJ Botoșani, colonel Decebal Muraru – Inspector Șef al ISU Botoșani și Colonel Cristian Boariu – Inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
În cadrul ședinței au fost analizate rezultatele măsurilor dispuse de structurile MAI în județul Botoșani, în minivacanța prilejuită de Revelion și au fost trecute în revistă evenimentele publice cu participare numeroasă organizate în următoarea perioadă.
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa în cooperare cu efective de poliție și celelalte structuri cu atribuții în domeniu și vor fi alături de botoșănenii care se vor aduna în număr mare la lăcașele de cult pentru sărbătorirea Botezului Domnului.
Pentru ca slujba și ceremonialul religios de sfințire a apei să se desfășoare în condiții de ordine și siguranță publică, jandarmii vor fi prezenți sâmbătă în proximitatea a 12 biserici din municipiile Botoșani, Dorohoi și orașele Darabani și Săveni, unde vor acționa, în cadrul sistemului integrat, împreună cu efective de poliție și pompieri, pentru prevenirea unor eventuale incidente neplăcute.
De asemenea, jandarmii vor asigura ordinea și liniștea publică la hramul bisericii Sfântul Ioan din municipiul Botoșani, dar vor acorda atenția cuvenită și comunităților care duminică, 7 ianuarie, sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi.
În această perioadă, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Botoșani continuă acțiunile de control în cluburi, supermagazine, unități de cult, de alimentație publică, de turism și agrement din județ și au în atenție respectarea condițiilor de securitate la incendiu, dar și modul de exploatare a mijloacelor de încălzire.
”Vom pune un accent crescut pe activitățile de îndrumare și informare preventivă. Totodată le solicit agenților economici să fie mai responsabili, să intre în legalitate și să îndeplinească cerințele de funcționare care stau la baza emiterii autorizațiilor de securitate la incendiu. Acționăm în conformitate cu legislația în vigoare. În structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne sunt profesioniști care cunosc foarte bine legislația în domeniu. Scopul acestor acțiuni de îndrumare și verificare este acela de a preveni incidentele nedorite, iar deficiențele constatate să fie cât mai repede remediate. Facem toate aceste lucruri pentru siguranța cetățenilor”
Sorin Cornilă, prefect județul Botoșani.
Totodată, jandarmii vor asigura ordinea și liniștea publică la hramul bisericii Sfântul Ioan din municipiul Botoșani, dar vor acorda atenția cuvenită și comunităților care duminică, 7 ianuarie, sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi.
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024