În urma scandalului izbucnit la Ipotești, unde a fost descoperită o conductă ilegală conectată la un hidrant, tehnicienii de la SC Nova Apaserv SA au revenit pe malul iazului.
Au dorit să efectueze o serie de măsurători privitoare la debit pentru a stabili cantitatea exactă de apă care a fost preluată din rețea și direcționată către iaz. Și a reieșit o cantitate totală de 650 de metri cubi de apă consumați într-o singură zi.
Iar asta în condițiile în care un consum mediu la un abonat casnic este de aproximativ 10 metri cubi pe lună. Însă unii botoșăneni care locuiesc la apartament plătesc lunar în jur de 5 – 6 mc și chiar mai puțin, în cazul pensionarilor spre exemplu.
La o cantitate totală de 650 de metri cubi de apă reiese că acesta ar fi consumul plătit de aproximativ 100 de apartamente într-o lună.
„Noi putem stabili cât a curs într-o zi, am făcut niște măsurători și am ajuns la 650 mc de apă. Acum numărul de zile îl vor stabili ei (polițiștii, nota red.) în funcție de ce găsesc ei, de când s-a făcut și cine a făcut lucrările acolo. Ar veni vreo 4.500 de lei pe zi, cu tot cu TVA”,
Liviu Ștefan, director general SC Nova Apaserv SA
Ceea ce ar însemna 45.000 de lei la 10 zile sau 450.000 de lei la 100 de zile, la un preț de 6,31 lei pe un metru cub de apă.
Polițiștii care au preluat această anchetă, sub coordonarea unui procuror, urmează să efectueze investigații pentru a stabili de când datează conducta ilegală: „Eu chiar nu știu și nu cred că știe nimeni de la noi când s-a făcut lucrarea aia, că dacă știam, luam măsuri”, a spus mai departe directorul companiei de apă și canalizare.
După verificarea sesizării despre presupusul furt de apă din rețeaua publică pentru alimentarea iazului, la sediul Nova Apaserv au ajuns viceprimarul Valeriu Drobotă însoțit de consilierul său, Florin Țurcanu. Iar mai apoi primarul comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, pentru o reconciliere și stabilire a unui prejudiciu care să fie plătit de Primărie. Adică de oamenii din comunitate.
„Doar verbal a fost o intenție de conciliere, noi o să lăsăm Poliția să-și facă treaba în baza plângerii noastre. Iar lucrurile cumva curg logic, ei vor face investigații pentru a se stabili de când datează lucrarea, vom stabili un prejudiciu exact și în funcție de asta, mai vedem. Dar aceștia sunt pașii, acum la momentul acesta nu avem ce comunica altceva”,
Liviu Ștefan, director general SC Nova Apaserv SA
Specialiștii de la „Apă” susțin în continuare varianta că respectiva suprafață de apă este artificial creată, iar acest lucru se va observa în următoarea lună, când urmează din nou o perioadă cu temperaturi ridicate și precipitații mai puține. Și iau în calcul inclusiv o cubare a iazului, adică măsurarea în metri cubi a cantității totale de apă și ulterior imputarea ei.
Neoficial, se vorbește despre accesarea unui proiect cu fonduri europene prin care în respectiva parte din Ipotești ar fi urmat să fie creată o zonă de agrement pentru organizare de evenimente care să includă plimbări cu barca. Și în cadrul acestei investiții s-ar fi amenajat și un al doilea lac, undeva în apropierea celui existent.
Însă pentru asta ar fi necesară înființarea de puțuri de mare adâncime, iar costurile acestora ar fi extrem de ridicate.
După apariția scandalului de la Ipotești, reprezentanții Nova Apaserv susțin că au mai primit și alte semnale cu cazuri similare: „Iazuri alimentate din rețea nu am mai avut. Doar informații că ar mai fi și o să mergem să verificăm, ca să fim siguri. Nu sunt sesizări, doar informații. Nu e simplu, pentru că trebuie intrat de multe ori pe proprietăți private, dar găsim noi o soluție. La iazuri prejudiciile sunt mari”.
Toate informațiile urmează să fie verificate și, dacă se va confirma vreuna, cazurile urmează să fie făcute publice, indiferent de persoana care s-ar face răspunzătoare.
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024